13 noiembrie 2024

A sosit timpul să schimbăm anvelopele

Vremea a fost destul de capricioasă în ultima perioadă, în sensul că a fost chiar foarte cald pentru această perioadă din an. Cu toate acestea, au fost și zile mai reci. Ce-i drept, temperaturile încă nu ne-au jucat feste și încă nu au dat bătăti de cap șoferilor. Dar timpul trece destul de repede iar sezonul rece se apropie din ce în ce mai tare. În aceste condiții, posesorii de autovehicule ar trebui să se gândească la înlocuirea anvelopelor de vară cu cele de iarnă. Am spus „ar trebui” pentru că situația din teren ne arată că băcăuanii nu se grăbesc să își schimbe pneurile.

Încă nu e aglomerat la service-uri pentru schimbul de cauciucuri



Am vizitat mai multe service-uri de roti și vulcanizări pentru a lua pulsul activităților din această ramură, având în vedere apropierea iernii. Deși unele unități de acest fel erau destul de aglomerate, operațiunile de înlocuire a anvelopelor de vară cu cele de iarnă nu erau cele mai intense. Se mai face o pană, se mai înlocuiește o jantă… Ai noștri încă nu au dat iama la schimbat de cauciucuri deși, după cum spun cei care lucrează în domeniu, numărul celor care apelează la aceste servicii începe să crească. Cel mai probabil, atunci când vor da primii fulgi de nea șoferii vor da năvală la schimbat de cauciucuri.

De la ce dată sunt obligatorii pneurile de iarnă

Potrivit autorităților, Codul Rutier și restul reglementărilor legale nu prevăd o dată de la care anvelopele de iarnă devin obligatorii. Mașinile trebuie să fie dotate cu cauciucuri de iarnă atunci când șoferii circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, indiferent de perioada anului.

La cât se ridică amenzile

Pentru nerespectarea acestor prevederi, Poliția Română transmite că amenda pentru astfel de fapte este prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 și 2.900 lei), iar sancțiunea contravențională este însoțită și de măsura reținerii certificatului de înmatriculare. Polițiștii le transmit șoferilor să evite să conducă, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă. Din reglementările subsecvente face parte OG 5 2011 sau „Legea cauciucurilor de iarnă”, intrată în vigoare de la 1 noiembrie 2011. Potrivit actului normativ, cei care circulă pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă.„Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă. Ele se identifică ușor, datorită prezenței pe laterale a literelor M și S, sub forma: M+S, M.S., MS sau M&S, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ”all season”. Este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante”, au anunțat autoritățile.

Prețuri anvelope și alte servicii

Piața abundă de cauciucuri de iarnă, iar în funcție de dimensiuni și marcă acesteau au prețuri diferite. De exemplu, pentru un autoturism Dacia Logan, un cauciuc de iarnă nou pleacă de la 210 lei și poate depăși chiar 350 de lei. De menționat că acestea se pot achiziționa în număr par: ori două, ori patru. Există însă și o piață second hand. Aici, prețul unui cauciuc de iarnă pleacă de la 40-50 de lei, în funcție de gradul de uzură dar și de marcă. Pentru un schimb de anvelope trebuie să scoateți cam 85-90 de lei din buzunar, iar dacă nu aveți unde să le depozitați, firmele specializate dețin și „hoteluri” de anvelope unde cauciucurile mașinii dumneavoastră pot fi depozitate în condiții optime pentru suma de 50-60 de lei pe sezon.

Durata de viață a cauciucurilor

Dacă îi întrebi asta pe cei care lucrează în service-urile de roti din Bacău, toți îți vor spune că depinde de rulaj. În schimb, majoritatea producătorilor, și sunt peste 450 la nivel mondial, recomandă înlocuirea anvelopelor la 10 ani de la data de fabricație, chiar dacă anvelopele par a fi intacte și nu au atins limitele de uzură.

Care sunt anvelopele de iarnă recomandate

Reprezentanții Registrului Auto Român (RAR) spun că toate anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M şi S (insemnând mud and snow, noroi si zăpadă), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condiţiile specifice de iarnă prevăzute în legislaţia națională rutieră. În comunicatul emis de RAR mai este subliniat faptul că „atât timp cât posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M si S, nu există sancțiuni”. „Obligativitatea utilizării anvelopelor de iarnă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei a fost introdusă prin Ordonanța Guvernului nr.5/2011 de modificare și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2006. Aspectele privitoare la utilizarea anvelopelor de iarnă nu au suferit modificări de la acel moment”, a precizat RAR.

Experții fac urmatoarele recomandari :

În intervalul de 5 ani de la data fabricației, conform National Tyre Distributors Association (NTDA) sau 6 ani conform standardului britanic BS AU 50-2.7a, anvelopele sunt considerate noi (cu condiția să fi fost corect depozitate) și pot fi utilizate, în condiții normale, în deplină siguranță, până la limita de uzura prevazută;
Anvelope care au fost folosite timp de 5 ani sau mai mult trebuie să fie inspectate de un specialist cel puțin o dată pe an;
Anvelopele care împlinesc “vârsata cronologică” de 10 ani se vor înlocui obligatoriu chiar dacă par a fi intacte și nu au atins limitele de uzură;
Presiunea din anvelope trebuie să fie verificată lunar;
Utilzatorii trebuie să fie atenți nu doar la starea exterioară și presiunea pneurilor lor, dar și cu privire la orice modificare în performanțele dinamice, cum ar fi creșterea incidenței pierderilor de aer, zgomot sau vibrații, care ar putea fi un indiciu că pneurile trebuie să fie scoase din funcțiune pentru a preveni eventuala avariere în timpul mersului;
Pentru cauciucurile care au echipat un vehicul ca echipament original (de exemplu, achiziționate cu un vehicul nou), urmați recomandările de înlocuire a anvelopelor făcute de producătorul vehiculului, atunci când sunt specificate (dar care să nu depășească 10 ani). În unele cazuri, un constructor de vehicule poate face o recomandare pentru înlocuirea anvelopelor mai devreme de 10 ani pentru produsele lor, bazat pe înțelegerea caracteristicilor specifice vehiculului și utilizarii lui;
Parcați mașina pe cât posibil departe de căldura și lumina soarelui;
Păstrați anvelopele vehiculului departe de grăsimi, uleiuri, carburanți și solvenți care pot acționa negativ asupra cauciucului;
Roata de rezervă are și ea o durată de serviciu chiar dacă nu este folosită sau folosită foarte rar.
În condițiile expuse, formula matematică poate fi completată cu o contitie și arată astfel : Durata de viață a anvelopei = durata de depozitare + durata de utilizare unde (durata de depozitare + durata de utilizare) ≤ 10 ani. (anvelope.ro)




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014