Se spune că într-o cetate îndepărtată, plină de oameni triști şi împovărați de nevoile zilei, la un moment dat a intrat un Om care începu să le cuvânte locuitorilor așezării despre adevăr, bine și frumos, despre bucuria prezenței Luminii şi a fericirii în viață. Văzându-l diferit, norodul a dat năvală spre a-l vedea, a-l asculta, a-l putea atinge. Aşa s-au petrecut lucrurile o zi, o lună, un an… până când toţi s-au săturat şi au revenit la ale lor vechi preocupări. Dar el continua să le vorbească! După o lungă perioadă de timp, în față-i se opreşte un copil, care îndrăzneşte să-l întrebe: „Domnule, ce faci aici?”. El a răspuns: „Eu spun poveşti!” Dar copilul continuă: „Înţeleg că spui poveşti, le spuneai şi când mama era de vârsta mea, dar de ce le tot repeţi?”. Atent privindu-l şi zâmbindu-i, omul îi zice: „Eu înainte am spus poveşti pentru a schimba lumea.” Copilul: „Dacă nu ai schimbat-o, de ce mai continui?”. Răspunsul: ”Spun poveşti, pentru ca lumea să nu mă poată schimba pe mine!”
Această pildă poate fi și o lecţie din care putem înţelege faptul că esenţa întâlnirii cu Dumnezeu în fiecare sărbătoare, reluată repetitiv an de an, sub aspectul aceloraşi pericope evanghelice, sensuri şi simboluri, are rostul nu doar de a schimba lumea, ci, mai ales, de a ne imprima un anumit ritm duhovnicesc. Este important ca Biserica, în structura-i comunitară a mărturisirii de credinţă, să aibă acelaşi diapazon foarte bine ancorat la adevăratele note duhovniceşti ale căutării Împărăției lui Dumnezeu.
… şi încă un lucru important: toate sărbătorile, posturile, rugăciunile, cântările şi gândurile sfinte au un anumit ritm recurent nu pentru că tindem neapărat să schimbăm lumea, ci pentru că vrem ca lumea să nu ne schimbe pe noi. Iată o temă de adâncă meditaţie, care aruncă o lumină nouă asupra întregii dileme!
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
