Mihai Maica, sau mai bine Mișu, a fost colegul meu de armată, de facultate și de serviciu la Institutul de Proiectare Județean Bacău. A fost unul din cei mai buni arhitecți pe care i-am cunoscut. L-am respectat și admirat pentru talentul lui uriaș și pentru puterea de muncă de care a dat dovadă când a proiectat amenajarea străzii Mihai Viteazu, zona noii Gări din Bacău sau blocul din centrul Comăneștiului.
S-a mutat la Iași, unde a continuat activitatea la ICPROM și la Facultatea de Arhitectură, unde le-a arătat tinerilor studenți ce este Arhitectura. După revoluție, viața lui a luat o întorsătură neașteptată. Oamenii au devenit liberi și puteau să-și manifeste credința fără a fi urmăriți sau prigoniți de Securitate. În acea perioadă a început construcția de biserici ortodoxe și catolice, acolo unde comunitățile aveau dorința de a avea un loc de închinăciune.
Mișu a fost atunci desemnat să proiecteze Catedrala Catolică din centrul Bacăului. Aceasta a devenit una din cele mai frumoase ctitorii și un adevărat simbol al orașului.
A fost primul pas care l-a făcut să devină creatorul celor mai importante catedrale, mănăstiri și instituții catolice din zona Bacăului cum ar fi Seminarul de la Gherăiești, biserica de la Mărgineni, mănăstirea de la Luncani, biserica din Tg. Ocna și altele; sau din zona Neamțului cum ar fi Catedrala Catolică din Roman. A mai proiectat biserici catolice în mai multe comune cu oameni care au această credință.
În ultimii ani s-a întors la Bacău și am reluat colaborarea pentru mai multe proiecte importante. Mișu a proiectat tot ce înseamnă decorațiuni și amenajări interioare la Catedrala Ortodoxă din Bacău, reamenajarea mănăstirii Tisa Silvestri și câteva biserici ortodoxe în mai multe comune din județ. Și poate cea mai importantă lucrare din ultima perioada a fost proiectarea incintei Catedralei Mântuirii Neamului din București.
Fiind în Bacău de mai mulți ani și lucrând împreună am crezut că va fi așa pentru totdeauna. Nu-mi puteam închipui că poate fi altfel. Până când viața lui Mișu s-a sfârșit fulgerător și nici acum nu cred că s-a întâmplat cu adevărat.
Dragul nostru prieten, ai lăsat un gol imens pe care n-o să-l putem umple decât cu amintirea ta minunată. Ai fost bun și generos și un mare Arhitect. Drum bun printre stele, prieten drag. Dumnezeu să-ți ierte păcatele și să te odihnească în pace.
Cu dragoste și recunoștință,
Constantin Amâiei
