Când Winston Churchill a primit Premiul Nobel pentru literatură, unii au avansat gândul că mai nimerit era să primească Premiul Nobel pentru Pace. Probabil că dacă ar fi primit ultimul premiu, unii s-ar fi mirat de ce nu l-a primit pe primul… În aforisme/ vorbe de duh, mai ales, în care condensează umorul englezesc, Churchill este seducător. Comparând cele două sisteme politice contemporane, el sintetiza:„Viciul congenital al capitalismului – distribuția inegală a bogăției; demnitatea congenitală a socialismului – distribuția egală a sărăciei”. Despre liderii comuniști spunea: „Un comunist este ca un crocodil: când deschide gura nu știi dacăîncearcă să-ți zâmbească sau se pregătește să te mănânce”. Un adversar lucid al comunismului, Karl Popper, îl citează pe Churchill, atunci când vrea să evidențieze sintetic virtuțile capitalismului: „Democrațiaeste cea mai proastă formă de guvernare – cu excepția tuturor celor care nu au fost încercate” (apud Karl R Popper, „Viitorul este deschis. O discuție la gura sobei”, București, Editura Trei, 1997, p.123). Capitalismul nu are însă, nici pentru Popper, un credit nelimitat, întrucât, „politica înseamnă alegerea răului celui mai mic” (ibidem).
Într-un fel de Biblie modernă a economiei de piață („Economia: regulile jocului”, București, Editura Humanitas, 1994, p. 77), Michel Didier nota: „În modelul ideal al economiei de piață, mecanismul prețurilor și al concurenței joacă rolul unei «mâini invizibile», care va direcționa opțiunile economice ale fiecăruia. Această mână va aduce în permanență cele mai bune răspunsuri la întrebările cheie pe care societatea și le pune: Ce să produci? Cum să produci? Cum să remunerezi personalul?”.Conceptul economic de „mână invizibilă” fusese introdus de Adam Smith, în „Avuția națiunilor”.Metafora ilustrează faptul că, prin urmarea propriului interes, indivizii stimulează indirect economia. Smith consideră că, în cazul societăților capitaliste, urmărirea propriului bine contribuie la binele societății.
A obosit „mâna invizibilă”? Doi sociologi francezi, Alain Touraine şi Pierre Bourdieu, au investit speranță în perspectiva potrivit căreiadupă căderea comunismului în Europa de Est se va implementa o altă formă de organizare socială decât capitalismul sau comunismul. Se investea credit într-o a treia cale. Ideea a fost exploatată nu doar de unii sociologi și politologi, ci și de partide politice noi, cu elanuri utopice, de regulă, dar aceste zvârcoliri firești ne trimit din nou către avertismentul lui Churchill, cel care ne spune că actuala democrație care oferă virtuți economiei concurențiale „este cea mai proastă formă de guvernare – cu excepția tuturor celor care nu au fost încercate”. Unii încearcă însă și altceva… Cel puțin în teorie.
Surprinzător, poate, semnele de oboseală ale „mâinii invizibile” sunt arătate discret cu degetul chiar din „inima” economiei de piață, Statele Unite ale Americii. Zilele trecute, The Hill, cel mai mare site de știri politice independente din Statele Unite, avansa ipoteza că Administrația americană dorește să reconfigureze rolul capitalismului în SUA. „Planul ar redefini proiecte clasice de infrastructură, prin includerea de investiții în angajați şi familii, obținute prin creşterea taxelor impuse corporațiilor. Propunerea ambițioasă transformă relaţia dintre guvern şi sectorul privat, generând schimbări radicale în domenii-cheie ale economiei, schimbări care pot fi resimțite ani întregi” (The Hill). Este de așteptat ca Joe Biden să fie expus criticilor celor care, încă din timpul recentei campanii electorale, îl acuzau că vrea să submineze capitalismul american prin implementarea unei agende… socialiste; nu a unei a treia căi…Biden, citat de Mediafax, spune: „Pandemia doar a accentuat clivajele sociale şi le-a făcut mai evidente.
Milioane de americani şi-au pierdut locurile de muncă anul trecut. Dar averile a 1% dintre americani au crescut cu 4.000 de miliarde de dolari. Iată cât de disproporționată şi de inegală a devenit economia noastră. Nu a fost mereu aşa şi este momentul să schimbăm acest lucru”. Subliniind „cât de disproporționată şi de inegală a devenit economia noastră”, el își dorește reconstruirea clasei care a „construit această ţară”, clasa de mijloc. Strategiile Casei Albe îi trimit însă pe unii cu gândul către portofoliul lui Marx, unul fardat, desigur, spun aceștia. Un portofoliu în care Biden speră să găsească strategiile menite să-i declare pe americani câștigători în competiția cu „inamicul” chinez, cel care, de-o vreme, nu mai agită portretul lui Marx decât așa, de pamplezir… ideologic, întrucât face serios cu ochiul, cel puțin în unele oaze ale economiei, „mâinii invizibile”. Va urni Biden America din actualele anchiloze cu strategii statale care nu fac mereu reverențe „mâinii invizibile”? Cioran ne sugera că oamenii care au schimbat lumea sunt oameni pe care lumea nu i-a putut schimba. Este Biden un asemenea personaj? Poate suporta organismul economic american o asemenea intervenție chirurgicală, fie ea și estetică?
