Într-o firească succesiune duhovnicească cu făgăduința încredințată de conținutul celei dintâi duminici a Postului celui Mare, Biserica ne statornicește astăzi trecerea către bucuria pascală prin evocarea Teologului Luminii celei necreate. A Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. A părintelui care ne dezvăluie, într-un tainic chip, alfabetul cunoașterii prezenței luminoase și transfiguratoare a lui Dumnezeu în lume, leacul viețuirii omului departe de zgomotul cel efemer, dar și putința rămânerii în ritmul Cerului, prin iubirea aproapelui. Nu întâmplător, în tandem cu pericopa dedicată pomenirii Ierarhului amintit (Ioan 10, 9-16), Evanghelia ne pune la îndemână și o lecție despre iertare și prietenie și despre cum poate aceastea să ajute mântuirii. Textul de la Marcu (2, 1-12) destăinuie ambianța în care Mântuitorul transformă casa soacrei lui Petru din Capernaum într-un amvon-spital, spre a vesti și a vindeca, a încuraja și a însănătoși. Acolo, sub ochii șocați ai celor care se înghesuiau să vadă și să audă Cuvântul, accentul plin de lumină cade pe neindiferență și pe timp. În una dintre cele mai iubite cărți, Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupéry exprimă faptul că, prin timpul îngăduit celuilalt, legătura sufletească se fortifică. Este și cazul celor patru bărbați ai zilei, care împlinesc porunca Împărăției. Printr-o creativitate ieșită din comun, sparg realmente acoperișul casei, pentru ca al lor prieten, slăbănogit de suferință, să poată fi văzut și atins de Hristos. Iar Domnul reacționează asemeni unui Frate mai mare. Exaltat de soluție, prietenie, omenie și răbdare, El iartă. Dovedește tuturor, printr-o spărtură în acoperișul Legii, că iertarea este mai importantă decât vindecarea trupească și adaugă eliberării celei dinlăuntru tămăduirea cea din afară. Și înțelegerea faptului că orice purtare cu suflet aduce lumină și vindecare de suflet.
La vreme de postire, avem aici propunerea unui exercițiu duhovnicesc care nu ar trebui să ne scape. A încerca să creștem lumina lui Dumnezeu în viețile noastre înseamnă, în fapt, a ieși din paralizie. Căci, operăm în afară, în cercetare, cu cele dinlăuntrul nostru. ”Se zice că într-o noapte un Stingător de foc și un Felinar aprins au plecat să caute ceva pierdut. După multă căutare, întors acasă, Stingătorul afirmă: <<Toată lumea este întunecată. N-am găsit nici un loc în care să fie lumină!>>. Felinarul, însă, găsi obiectul rătăcit și găsi puterea de a mărturisi: <<N-am întâlnit nici un loc întunecat, în toată călătoria mea. Lumea este numai lumină!>>” Să luăm seamă! Proiectăm în afară doar ceea ce avem în interiorul nostru. Să căutăm, dar, a sparge acoperișul indiferenței, pentru a-L vedea pe Dumnezeu! El este aproape…
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
