La inceputul acestei saptamâni, un salariat al SC OMV PETROM SA a avut parte de un sfârsit cumplit. Ioan C., in vârsta de aproximativ 30 de ani, necasatorit, era angajat la aceasta unitate ca electrician.
Luni, 10 noiembrie, in jurul orei 12.00, barbatul se pregatea sa execute o interventie la un racord de energie electrica.
Dar, in timp ce s-a apropiat de stâlpul de lemn care sustinea consola de izolatori, a cazut ca secerat la pamânt.
Salariatul firmei OMV PETROM a fost electrocutat extrem de grav, desi nu era nou in meserie, el profesând ca electrician de 10 ani.
Imediat a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti, dar in ciuda eforturilor depuse de medicii de aici pentru a-l salva, a decedat la scurt timp.
Cazul a fost preluat spre cercetare de catre Parchet si Inspectoratul Teritorial de Munca Bacau, pentru a se stabili cauzele care au dus la moartea barbatului si eventualii vinovati de acest tragic accident din timpul lucrului.