O asociație băcăuană devenită organizație de utilitate publică exact acum 14 ani lansează un proiect inedit vizavi de obiectul ei de activitate: înființează o fermă de creștere a caprelor. O face pentru a obține laptele despre care se spune că este asemenea laptelui de mamă uman. Din el poate obține produsele bio despre care începem să vorbim tot mai mult în ultima vreme și noi, românii.
Până la urmă, o organizație de binefacere care își propune un proiect tot pe un astfel de trend nu ar fi chiar o noutate absolută. Dar obiectivul proiectului nu e nici pe departe la îndemâna oricui, nu este chiar o aspirație facilă pentru mulți dintre noi. Am văzut, cu ceva ani în urmă, investitori mai mari sau mai mici care au crezut că a se apuca de crescut capre va fi afacerea vieții lor. Mulți s-au lăsat de ea, pentru că a deveni zootehnist nu e chiar o joacă.
Însă asociația băcăuană cu proiectul ei de acum cred că ar putea avea succes. Întâi pentru că acolo, după câte știu, a fost implementat un stil de viață și de lucru ca în Occident, adică unul corect, exact și foarte respectat. Apoi, pentru că și noi, românii, ne gândim tot mai mult la stilul de viață pe care îl adoptăm, la ce și cum trăim, la ceea ce mâncăm zi de zi. Cunosc tot mai mulți oameni cărora nu le mai este indiferent modul de viață.
Problema cea mare este însă dacă îți poți permite să mănânci bio, uitându-te în buzunar. Iar produsele bio sunt încă la prețuri mari. E drept, promisiunea politică a momentului la noi este creșterea nivelului de trai prin salarii (venituri) pe măsură, dar pe lângă bani încă mai este nevoie de educație, de convingerea că a mânca sănătos costă, dar face. Mai ales când produsele vin chiar de lângă noi, din sursă sigură.