Chicoteală și voie bună, astăzi, în campusul taberei de la Valea Budului. Rând pe rând, grupuri de tineri au pășit pe poarta taberei și au fost repartizați pe căsuțe. Ei sunt cei care în următoarele șase zile vor participa la ediția a XIX-a a Taberei Naționale de Artă care face parte din Calendarul Taberelor Nationale, aprobate de Ministerul Tineretului și Sportului.
Această ediție este structurată pe trei secțiuni, arta plastică, sculptură și artă digitală și are 90 de participanți. „În redactarea proiectului, am urmărit exact pe ceea ce se axează în momentul actual, tinerii. Ne-am axat pe secțiunile cele mai căutate și mai apreciate de tineri”, a precizat Theodora Jacotă, consilier de tineret în cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bacău.
„Aici la Valea Budului, copiii veniți în tabăra de pictura, se vor redescoperi afectiv pe ei inșiși”, a subliniat pictorul Gheorghe Parascan, îndrumătorul secțiunii de artă plastică. Tabăra Națională de Artă se va derula până pe 13 august, perioadă în care campusul de la Valea Budului va gazdui și o tabără de odihnă pentru 13 elevi de la Tulcea dar și o tabără socială pentru 10 elevi de la Școala Gimnazială „Emil Brăescu” din comuna Măgura-Bacău.
Proiectul se va încheia cu o expoziție a lucrărilor realizate în tabără.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.