Luni, 19 decembrie 2022, Biroul Politic Național Forța Dreptei, condus de Ludovic Orban, a validat conducerea județeană interimară a filialei Forța Dreptei Bacău
Biroul Politic Județean Bacău Forța Dreptei este condus de președintele Ionel Lupu și are în componența sa oameni care au demonstrat profesional și politic și care au decis să meargă alături de singurul proiect politic credibil pentru reconstruirea dreptei autentice: Constantin Gherasim, Maria Roxana Munteanu, Elena Bițoiu, Romeo Laurențiu Enea, Nicolae Enache, Doru Coteț, Titi Brănișteanu, Maricela Bădărău, Andrei Manea, Iulian Arbunea și Constantin Scorpan.
”Forța Dreptei are la Bacău o echipă hotărâtă să arate valoarea respectării cuvântului dat. E unicul mod corect de a face politică, cel care cu adevărat face diferența și cel pe care noi punem preț.
Sunt încrezător că această echipă va fi victorioasă în următoarele alegeri. Misiunea noastră este de a reclădi dreapta politică și de a respecta cu adevărat voința celor care ne-au acordat încredere”, a spus Ludovic Orban.
„Forţa Dreptei este o construcţie pe termen lung, un angajament care presupune un mod corect, cinstit și loial de a face politică. Acest fapt se va putea vedea si la Bacău. Eu cred că şi băcăuanii ar trebui să fie mai exigenţi în acordarea votului.
Diversitatea profesiilor celor din echipa de la județ, maturitatea lor profesională, calitatea de antreprenori, implicarea în activităţi pentru comunitatea băcăuană sunt argumente care vor face diferenţa pentru băcăuani!” a declarat Ionel Lupu, președinte Forța Dreptei Bacău.
„Am ales acest drum al construcţiei, al implicării și, de ce nu, al continuării acţiunilor mele în și pentru comunitatea băcăuană, de la antreprenoriat, la modul cum ar trebui sa se raporteze instituţiile locale, instituţiile statului faţă de cetăţeni, la educaţia tinerei generaţii.
Am încrederea că băcăuanii vor vedea în noi un partener!”, a declarat Constantin Gherasim, secretarul general al Forței Dreptei Bacău.
Dragi băcăuani, Biroul Politic Județean Bacău Forța Dreptei vă urează Sărbători fericite și un Crăciun de poveste!
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.