Reprezentantul salariatilor societatii Rafo Onesti, liderul Sindicatului Rafinorul, Ion Marian, a solicitat reactivarea procesului deschis la Tribunalul Bacau in care salariatii solicitau plata drepturilor salariale restante de la inceputul acestui an.
Judecarea cauzei a fost suspendata la ultimul termen, pentru ca Rafo se afla, in prezent, in insolventa, iar conform Legii privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa (Legea 85/2014) astfel de procese in instanta nu mai pot avea loc.
„Conform legislatiei – a explicat Ion Marian -, toate drepturile de natura salariala care faceau obiectul cauzei din dosarul salariatilor la Tribunalul Bacau au fost inscrise din oficiu in tabloul final al creditorilor, dosarul ramânând fara cauza, fiind suspendat”.
In conditiile in care pe 4 februarie judecatorul sindic numit la Rafo va hotari aplicarea unui plan de reorganizare sau faliment al societatii se va putea stabili o data la care salariatii isi pot primi drepturile de natura salariala restante.
„In urmatoarele zile – a mai anuntat Ion Marian – voi transmite presedintelui Parlamentului Europei, Martin Schulz, un material in care va fi prezentata situatia Rafo si a salariatilor si reglementarile legislative din România care au provocat o mare drama la nivelul salariatilor. Speram ca prin acest for sesizarea va ajunge la CEDO”.
Salariatii de la Rafo au fost disponibilizati, la cererea lor, cu exceptia a circa 100 de angajati care mai asigura mentinerea in conservare a instalatiilor.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.