Și există! Proiectanții băcăuani, după ’90, și-ar fi dorit construirea unui nou teatru, cu acoperiș retractabil. De ce numai sportivii să se bucure de noua tehnologie, aplicată pe marile stadioane. Scaunele cu adaosuri din polimeri oricum sunt mai rezistente decât un gazon din iarbă. Multe controverse, polemici și bani cheltuiți, să avem ceva funcțional.
Parcă anticipând că și la noi vor veni tornade, s-a optat pentru o soluție inginerească în arcade, cu acoperiș fix. Dacă tot e tatru de vară, să vină lumea aici… tot anul.
După organizarea unui prim mare „Festival Rock” la Bacău, în 1991, pe scena unde la sfârșitul anilor ’70 a venit să ne încânte Naarghita, cu melodiile din filmele „Vagabondul” și „O floare și doi grădinari”, din 1993, totul a rămas de izbeliște pentru mai bine de 15 ani.
Am ascultat-o pe Naarghita cocoțat pe gardul înalt din beton, cu pătrățele, iar la cele trei festivaluri de rock, aparatul de fotografiat mi-a făcut cunoștință, în spatele scenei, cu artiști aflați la început de carieră.
„În tufărișul situat între Parcul Libertății și sediul societății «General Proiect» S.A. din Bacău, a crescut (!!!) o mulțime de scaune,
dispuse în amfiteatru, cât și o – unii îi zic – scenă” consemna în vara anului 1995, ziaristul Mircea Lupu. „Surse avizate, specializate în istoria orașului, ne-au informat că exact în acest loc a existat cândva un teatru de vară.
Teatru care, din câte am reușit să aflăm, ființează încă în scriptele Primăriei și se află în administrația Teatrului Bacovia. Despre
felul cum este administrat, imaginea alăturată vorbește, sperăm, suficient…”
După ani de promisiuni electorale și idei interesante de reabilitare, consilierii noștri au votat proiectul arhitectului italian Alessandro Amirante, care a păstrat arhitectura veche a teatrului construit la începutul anilor ’60, chiar dacă 90% din construcția veche a fost demolată. Noutatea a constat în folosirea unor arce lungi de 49 de metri, realizate cu elemente din lemn curbat adus din Italia, care
prin structura lor pot susține un acoperiș în suprafață de 2200 metri pătrați.
Clădirea a fost inaugurată cu fast în 23 noiembrie 2009. Nu a fost folosită nici după doi ani de la finalizarea lucrărilor de modernizare, deoarece Primăria nu a dat banii necesari pentru instalațiile de sonorizare și de lumini.
Gura lumii!
Încet încet, a început să se ducă vestea și peste hotare că în Bacău există o sală, unde se pot desfășura tot genul de spectacole. O sală care poate oferi condiții optime de comfort pentru 1500 plătitori de bilete. A fost pictată în culori vii, la exterior, când Bacăul a devenit Capitala Tineretului European. Drum lung până aici. Găzduiește acum baloanele viu colorate, eliberate de tinerii absolvenți de liceu, la an aniversar de trecere spre maturitate.
Teatrul de vară poartă astăzi numele marelui nostru actor băcăuan, Radu Beligan. Era indignat când i se înmâna câte o diplomă, un premiu, și era omagiat de reprezentanții „oficialilor” cu apelative de genul: „maiestru” sau „monstru sacru” al scenei românești. „Eu nu sunt un monstru! Sunt actor!”
Rostea aceste cuvinte când, alături de Florin Piersic, pe scena teatrului „George Bacovia”, investiți Cetățeni de Onoare ai orașului, primeau ovații la scenă deschisă de la o sală arhiplină.
„Diplome, diplome…! Da’ bani dau și ăștia ceva?” Veșnica dilemă a artistului bugetar. Avem clădirea unui Teatru de păpuși în ruină, o Casă de Cultură în conservare, și actori în vârstă aflați în neputință. Exemple de oameni demni, care și-au dedicat viața unei profesii. Orice investiție făcută în învățământ, în cultură, spun doar câțiva că se întoarce însutit. Deșteptarea!!!
