Mărturisesc, am fost nițel reticent vizavi de vaccinarea anti-covid, pe principiul că nu mi-ar fi fost comod să știu că oarecine îmi vâră ceva străin în mine. E o reacție normală, generată de instinctul de conservare. Pe de altă parte, aveam și garanția unui risc scăzut să mă infectez cu virusul ucigaș, de vreme ce am făcut o obsesie din a purta masca, a mă dezinfecta sau a respecta regulile impuse de pandemie.
Am devenit, chiar, subiect de miștocăreală pentru mulți dintre compatrioți care nu ezită să mă ia peste picior ori de câte ori au ocazia. Am socotit că, până la urmă, mai valoroasă este sănătatea mea decât orgoliul de mascul feroce. În fine, cert e că m-a convins raționamentul soției mele care, deși, aproape niciodată nu s-a vaccinat împotriva gripei sezoniere (e drept, beneficiind și de un sistem imunitar de „beton”), a decis ca, de data asta, să primească „antidotul”. „Nici când au fost descoperite vaccinurile pentru alte boli, poate la fel de periculoase (tuberculoza, variola, rujeola, rubeola, poliomielita, tetanosul etc n.m), nu se știa mai nimic. Era tot pionierat. Și, iată!, lumea le-a acceptat și, de bună seamă, supraviețuiește”, a fost raționamentul ei. Apropo, ați văzut, vreodată, cum arată un copil atins de variolă? Ferească Dumnezeu!
Dați o simplă căutare pe internet! O să vedeți prin ce a trecut lumea. Apoi, să știți că, mulțumită vaccinului inventat împotriva acestei cumplite boli, mulți au apucat mileniul III. Știu că destui Gică Contra l-au luat pe „nu” în brațe, încă de la instituirea pandemiei, refuzând să creadă în existența a ceva ce nu se vede cu ochiul liber, dar care a curmat, iată!, aproape 2 milioane de vieți omenești. Sunt liberi să creadă ce vor și să facă exact ce le dictează rațiunea (evident, cei care i-au supraviețuit fiorosului virus, mulți trecând, din păcate, la cele veșnice – Dumnezeu să-i ierte!).
Problema e să nu-mi facă mie rău, infectându-mă cu lejeritate, doar pentru că nivelul lor de conștiință nu trece dincolo de egoismul propriu. Îmi doresc viața de dinainte de pandemie, la fel ca toată lumea, în siguranță, și nu masca mereu pe față, restricționat la tot pasul, de lege și de guvernanți, dar mai ales de teama că, poate, nu o să-mi mai apuc să-mi văd nepoții crescând. Căci, astăzi, trăim, cumva, dilema parafrazată a lui Shakespeare, din „Hamlet”: A fi sau a nu fi?
