24 decembrie 2024

A fi Domnului Întâmpinare!

Părăsim în grabă Ierihonul, unde am rămas de săptămâna trecută, dorind a urca spre cetatea Ierusalimului, împreună cu Dreptul Iosif și Fecioara Maria, pentru a vedea cum Domnul este înfățișat Templului (Luca 2). Încercăm a parcurge și ținuturile Tirului și ale Sidonului, neîntârziind la întâlnirea cu inteligenta femeie cananeancă, străluminată de virtutea smereniei, căreia Biserica-i perpetuează neuitarea în fiecare an (Matei 15, 21-28). Și aceaste pentru a-I fi Domnului Întâmpinare!
În Templul din Ierusalim, la patruzeci de zile după naștere, Mântuitorul este adus pentru a fi împlinită Legea neamului lui Avraam, care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu. Două persoane preiau funcția de primitori ai lui Hristos. Dreptul Simeon, omul cuvântului și al așteptării, cel care potrivit tradiției a făcut parte dintre traducătorii Pentateuhului în limba greacă, un muribund fericit, plin de Duh Sfânt, care pune în vers oftatul lumii în așteptarea Mântuitorului. Și Ana lui Fanuel, chipul duhovnicesc al cetății, văduva curată, care-și petrecea timpul în post și rugăciune. Pentru cei doi, care o crescuseră și pe Maica Domnului la Templu, vederea Domnului Hristos îi apropia de plinirea misiunii pentru care fuseseră îngăduiți îndelung în viață, umplerea Templului de slava Cerului.
În planul al doilea, al tabloului acestei săptămâni, avem de a face cu o femeie cananeancă, supusă examenului întâlnirii cu Domnul Vieții. O femeie are nu se pierde cu firea, căci este mamă. Și ca orice mamă, care are un prunc în nevoie, nu are frică. Identifică persoana Mântuitorului cu cea a unui făcător de minuni. Și, precum dreptul Simeon, cere slobozirea dintr-o stare ce pare a fi fără posibilitate de izbăvire și fără de sfârșit. Aidoma prorociței Ana, se desprinde de lume și-și deschide inima Cerului. Arată faptul că este fără de Templu, dar nu și fără de Dumnezeu. Este bucuroasă de a se hrăni din firmiturile ce se cuvin stăpânilor Legii, israeliții. Intuește cu Cine are de vorbit și înțelege faptul că Domnul o ispitește pentru că o iubește. Și pentru că vrea să o transforme într-un templu, în ea împlinindu-se Slava lucrării divine. De aici faptul că Fiul, a cărui Întâmpinare am sărbătorit-o, chemă pe fiecare dintre noi la transformarea întru arcă a mântuirii și templu al Duhului Sfânt.
Trei moduri de a-L primi pe Domnul. Dreptul Simeon, prin răbdare și credință. Ana lui Fanuel. prin dragoste și bucurie. Femeia canaaneancă, prin nădejde și curaj. Să încercăm, asemeni lor, să fim Domnului Întâmpinare!
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img