Cu prilejul Zilei Armatei României, Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu” din Bacău, organizează în data de 26 octombrie 2019, începând cu ora 09.00, a doua ediţie a concursului de alergare „Valea Budului Trail” (Cros – 10 Km, Semimaraton – 21 Km şi Maraton – 42 Km). Competiţia se adresează atât personalului din sistemul naţional de apărare, cât şi persoanelor civile.
Evenimentul, desfăşurat în Centrul de Agrement Valea Budului din satul Valea Budului, comuna Mărgineni, judeţul Bacău este organizat în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bacău, Consiliul Judeţean Bacău şi Asociaţia Culturală „Artă – Tradiţii – Patrimoniu Fără Frontiere”.
Cu aceeaşi ocazie, la locul desfăşurării concursului sportiv, publicul va avea ocazia să asiste la un exerciţiu tactic în teren, cu forţe subordonate Statului Major al Forţelor Aeriene şi ale Batalionului 53 Comando „Smaranda Brăescu” Bacău, la exerciţii demonstrative de arte marţiale Vovinam – Viet Vo Dao ale Clubului sportiv „Şoimul” – Bacău şi va putea vizita expoziţia statică de tehnică militară iar Muzica Militară a garnizoanei Bacău împreună cu artiştii locali, vor susţine un program artistic.
Înscrierile se fac pe site-ul oficial al concursului https://vbtrail.ro/inregistrare până în data de 05 octombrie 2019. Nu se percepe taxă de participare.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.