Fabrica „Proletarul” din Bacău reprezintă un capitol important din istoria industrială a orașului și a țării, cu rădăcini adânci ce se întind până în perioada interbelică. Cu o existență marcată de evenimente semnificative, această fabrică a fost martora transformărilor sociale, economice și politice care au avut loc în România de-a lungul secolului XX. Însă, în ciuda trecutului său glorios, „Proletarul” se pregătește să intre în istorie, urmând a fi demolată pentru a face loc unor noi investiții, punând astfel un punct final în viața sa industrială.
Istoria acestei fabrici începe în anul 1920, când a fost înființată în zona Vadul Bistriței din Bacău. Inițial, aceasta era deținută de patronul Izvoranu și avea un profil tehnologic specific fabricării de țesături din lână. Pe parcursul anilor, fabrica și-a menținut profilul de activitate, rezistând transformărilor sociale și economice ce au marcat evoluția României. Un incendiu în 1927 a dus la reconstrucția acesteia, dotându-se cu utilaje moderne pentru producția de țesături și confecții.
În perioada comunistă, „Proletarul” a devenit un pilon al industriei textile din România. A beneficiat de investiții masive care au condus la creșterea capacității de producție și la extinderea gamei de produse. În anii ’70, această fabrică furniza țesături pentru confecții și covoare, angajând aproximativ 1.400 de muncitori și generând o producție în valoare de 114,4 milioane lei.
Anul 1948 a reprezentat un punct de cotitură în istoria fabricii, când aceasta a fost naționalizată și a primit denumirea de „Proletarul Bacău.” În anii următori, s-a unificat cu alte două întreprinderi naționalizate, fabrica Zingher și fabrica Filderman, devenind un gigant industrial.
Dupa 1950 s-au inregistrat procese de modernizare a intreprinderii. S-a construit o noua apretura, o vopsitorie de tesaturi si alta de fibre. Fabrica a fost inzestrata cu noi utilaje, s-a dat in functiune o centrala termica, o statie de dedurizare a apei, un post trafo, doua pavilioane sociale, laboratorul, cabinetul tehnic, halele industriale necesare proceselor de fabricatie ca: partea de cladire pentru atelierele auxiliare, atelierul de recuperare a deseurilor, o sala de executarea patului de amestec, s-a construit cladirea destinata magaziei de produse finite, magazie de coloranti si chimicale, cladire pentru depozitarea materiilor prime si materialelor.
In perioada 1994-1995 s-au modernizat utilajele existente si s-au achizitionat linii tehnologice noi ce permit competitivitate ridicata, pe o piata unde concurenta este foarte mare, largirea gamei de produse, obtinerea de articole cu finisaje speciale si flexibilitate privind schimbarea structurii sortimentale in functie de tendintele fiecarui sezon.
Ponderea productiei exportate era de circa 70% din total productie realizata. Principalele piete de export erau Anglia, Germania, Suedia, Italia, SUA, Cehia.
După Revoluția din 1989, fabrica și-a schimbat denumirea în „Pobac S.A.” și a fost privatizată în 1994 prin metoda MEBO, cu capital 100% privat deținut de acționari. Modernizarea continuă a dus la creșterea capacității de producție și la extinderea gamei de produse pentru a răspunde cerințelor pieței competitive de textile.
Cu toate acestea, istoria recentă a fabricii „Proletarul” a fost marcată de controversă. În 2001, fabrica a devenit subiectul aplicării Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Un succesor al vechiului proprietar a solicitat retrocedarea a peste 14.000 de metri pătrați de teren și construcții, argumentând că fabrica ar fi fost preluată abuziv în perioada comunistă.
Cu toate acestea, lipsa documentelor din arhive a pus în dificultate ambele părți, iar procesul de retrocedare a fost unul complicat. Astfel, viitorul fabricii a devenit nesigur. Ulterior a fost demolată.
Demolarea fabricii a lăsat în urma sa o amintire a unei epoci industriale glorioase, dar și un spațiu care va trebui să găsească un nou scop într-o lume a schimbărilor rapide și a noilor oportunități economice.