Judetul Bacau a primit din partea Ministerului Sanatatii trei ambulante noi, ce vor fi utilizate pentru serviciile medicale de profil. Sunt ambulante de tip B, de urgenta, echipate complet, ce pot fi incadrate cu un medic si cu un asistent medical.
„Aceste ambulante vor inlocui masinile vechi, din lotul 2001 – 2002. Practic nu creste parcul auto, ci este innoit. Imediat ce vor fi echipate si cu medicamentele necesare, noile ambulante vor intra pe teren, la interventii.”
dr. Adrian Colibaba, director medical la Serviciul de Ambulanta Bacau
Cele trei ambulante fac parte dintr-un lot de 37 de masini specializate, care au fost distribuite in 15 judete din tara. Costul unei ambulante este de 63.000 de euro, plus TVA. Pâna la finele anului, in intreaga tara vor mai fi distribuite inca 143 de ambulante.
In prezent, Serviciul de Ambulanta Bacau are in parcul auto 43 de salvari, dar ar mai avea nevoie de inca 5 – 6.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.