La sediul Consiliului Local (CL) Onesti are loc, azi, 28 august 2014, sedinta ordinara a acestei luni, care are mai multe proiecte de hotarâre ca propuneri pe ordinea de zi. Astfel, consilierii locali onesteni vor decide asupra schimbarii denumirii Spitalului Municipal în Spitalul Municipal ”Sfântul Ierarh dr. Luca” Onesti.
Printr-un alt proiect de hotarâre va fi dezbatuta completarea inventarului domeniului public al municipiului Onesti atestat prin Hotarârea Guvernului României nr. 1347 din anul 2001. La acest se va lua in discutie din nou situatia Casei de Cultura a Sindicatelor din Onesti, care potrivit initiatorilor proiectului de hotarâre – primarul Laurentiu Neghina si viceprimarul Nicolae Gnatiuc -, „este un imobil ce indeplineste toate conditiile legale pentru a face parte din patrimoniul municipiului”. De asemenea, va fi supusa dezbaterii si atestarea apartenentei unor imobile la domeniul privat al municipiului Onesti.
Cel mai disputat proiect de hotarâre de pe agenda acestei sedinte se inscrie a fi cel privind aprobarea transmiterii în exploatarea si administrarea SC Domeniu Public si Privat Onesti SA a cladirilor si terenului aferent obiectivului Sera Borzesti, situat în Calea Adjudului, nr.244, A.
Acest proiect s-a mai aflat, nu demult, in dezbaterea consilierilor si nu a intrunit numarul de voturi necesar aprobarii sale. Din cauza situatiei incerte in care se afla municipiul Onesti in privinta furnizarii apei potabile in conditiile in care operatorul local al acestui serviciu public, SC Apa Canal, a acumulat mari datorii catre Compania Regionala de Apa Bacau, se anunta a fi foarte aprinsa si dezbaterea din finalul sedintei CL Onesti, prinsa la punctul „diverse”.