26 decembrie 2024

Pesedistii buhuseni, pe valul optimismului de urna

La Buhusi a fost organizata conferinta organizatiei P.S.D. Un raport de activitate si abordarea pragmatica si optimista a problematicii alegerilor prezidentiale au fost principalele teme ale conferintei la care au participat aproape o suta de membri. La intâlnire a fost prezent si liderul organizatiei judetene, Dragos Benea.

Raportul prezentat de liderul organizatiei, primarul Ionel Turcea, arucând lumini fara umbre asupra trecutului, a schitat si perspective optimiste. Exista, de pilda, speranta ca Victor Ponta ar putea veni luna viitoare la Buhusi, pentru ca, intre altele, sa semneze si doua contracte de finantare care ar viza reabilitarea cladirii Casei de Cultura si realizarea unei statii de epurare. Apropiatele alegeri prezidentiale sunt o noua sursa de optimism de urna.



In vreme ce primarul orasului spera ca peste 50 la suta dintre alegatorii buhuseni il vor vota pe Victor Ponta, a existat si o voce care a garantat pentru entuziasmul realizarii unui procent de urna de peste 60 la suta.

Presedintele Dragos Benea, pragmatic, a vorbit si despre un anumit gen de meritocratie: cine va avea rezultate mai bune in alegeri va avea si sperante realiste pentru obtinerea mai multor proiecte locale de finantare.

Amintind de faptul ca ,,România nu este nici a lui Basescu nici a lui Ponta”, consilierul Cristian Cojocaru a argumentat ca Victor Ponta trebuie sa fie presedinte, ,,in speranta ca va manifesta echilibru macromanagerial, ca va orienta masiv proiecte/investitii catre zona Moldova – saraca, saraca, saraca – si ca nu va uita de faptul ca a sustinut ideea ca agricultura este prioritatea prioritatilor”.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img