15 noiembrie 2024

Un sofer beat a fugit dupa ce a proptit masina intr-un copac. Trei persoane au fost ranite

La data de 24 august a.c., în jurul orei 05.00, polițiștii rutieri au fost sesizați de către reprezentanții Spitalului Județean de Urgențe Bacău, despre faptul că la unitatea medicală s-au prezentat doi barbati, care declară că au fost victimele unui accident de circulație, iar conducătorul auto a plecat de la locul evenimentului.

Din cercetări, polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto, un bărbat de 32 de ani, din Bacău, care în timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc din comuna Cleja, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare și a consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un copac.



În urma accidentului, atât conducătorul auto cât și cei trei pasageri au suferit vătămări corporale, care s-au prezentat ulterior la Spitalul Județean de Urgențe Bacău pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză polițiștii continuă cercetările și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014