Managerii spitalelor publici care au fost evaluati la nivelul Directiei de Sanatate Publica Bacau au trecut cu bine de verificarile de la Comisia centrala de evaluare din Ministerul Sanatatii. Pe lista managerilor al caror contract cu MS a incetat se afla un singur manager bacauan, cel al Sanatoriului Slanic Moldova.
Manageriia respinsi la evaluare nu au indeplinit indicatorii economico-financiari pe care si i-au asumat prin contractul de management. Pentru dr. Maria Gheorghiu, vestea demiterii din functia de manager al institutiei spitalicesti nu a fost una socanta. „La ultima evaluare, sanatoriul nostru nu a reusit sa intruneasca toti indicatorii si probabil din aceasta cauza s-a decis si demiterea mea. Oricum, tin sa va precizez faptul ca pana la aceasta ora nu am primit nicio hartie oficiala din partea Ministerului Sanatatii, prin care sa fiu notificata de aceasta decizie. Oricum, se practica un transfer prea mare de responsabilitate exclusiv asupra umerilor managerului”. Din cei 431 de manageri ai spitalelor publice din tara, au fost evaluati 313, iar 73 au fost revocati din functie. In judetul Bacau, au trecut cu bine de evaluare sefii a 4 spitale: Spitalul Judetean de Urgenta, Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti, Spitalul de Pediatrie (dupa contestatie) si Spitalul de Pneumoftiziologie. Ceilalti manageri (de la Onesti, Buhusi si Comanesti) nu au trecut prin emotii deoarece nu au fost chemati la evaluare. Managerul de la Onesti nu a implinit inca 6 luni de la numirea in functie, iar ceilalti ocupa postul ca interimari. La Sanatoriul Slanic Moldova, subordonat direct ministerului, va fi numit un manager interimar. „Daca ministerul imi va cere, il voi propune ca interimar pe directorul economic”, ne-a declarat dr. Mihaela Popescu, directorul DSP.
Dana Lungu,
Doina Mincu
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro - Liderul presei băcăuane
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.