31 octombrie 2024
ActualitateTrei zile de voie buna la Onesti

Trei zile de voie buna la Onesti

Cu toate ca pe parcursul celor trei zile vremea a fost mohorata si ploioasa, exceptie facand doar prima zi de petrecere, cei prezenti in parcul municipal, locul de desfasurare a evenimentului, au demonstrat ca stiu sa se distreze din plin. De altfel, avand un buget destul de modest, in comparatie cu anul trecut, cea de-a doua editie a serbarilor campenesti dedicate Zilei Muncii si Zilei Tineretului au avut adevarate capete de afis. Nume sonore ale muzici usoare si populare romanesti au evoluat pe scena special amenajata in parcul municipiului Onesti. In prima zi au impresionat si incantat Fanfara municipiului Onesti, artistii Ansamblului „Symbol” din localitate, trupa Ride, din Piatra Neamt, Romeo Ifrim, Benone Sinulescu, trupa Milenium, din Chisinau, iar in finalul serii administratia publica locala i-a impresionat pe cei prezenti cu un spectaculos foc de artificii. Si in cea de-a doua zi de petrecere campeneasca, pe 2 mai, onestenii au avut parte de personalitati ale muzicii romanesti. Pe langa fanfara orasului si artistii de la Casa de Cultura, pe scena au mai urcat trupa Etno, Cornelia si Lupu Rednic, Vasile Seicaru, Ladies&amp Roxi Girls. In ultima zi au concertat doar artistii de la Casa de Cultura, Ansamblul Busuiocul, trupa Azur, Replik si Directia 5. In ceea ce priveste mancarea, onestenii au avut de unde alege. Meniurile au fost extrem de variate, pe toate gusturile. Micii, halcile de porc, vita sau pui au sfarait pe gratare alaturi de frigarui. Iar pestele bine prajit a fost „inecat” cu bere din belsug, fie ea la halba sau imbuteliata. De altfel, un mare numar de agenti economici au raspuns aprezent” la acest festival. Au fost peste 20 de agenti economici, din care majoritatea din alimentatie publica. Au fost numerosi comercianti de suveniruri, precum pietre zodiacale, obiecte din argint, de olarit, de imbracaminte, jucarii si multe altele. Pentru prima data la o astfel de petrecere au fost prezenti si comerciantii de flori. „Am ramas impresionat de numarul mare de onesteni prezenti la aceste serbari. Este bine ca oamenii mai ies din casa si isi mai descretesc fruntile de atatea necazuri”, ne-a declarat senatorul Vasile Nistor. Edilul sef al Onestiului, Emil Lemnaru si-a propus permanentizarea acestei serbari de Ziua Muncii si Ziua Tineretului. „Onestenii au suficiente motive de intristare si este bine sa le oferim si cateva momente de bucurie prin permanentizarea sarbatorii in orasul nostru. Oamenii se intalnesc, se simt bine, asculta muzica si se distreaza. Sunt cateva modalitati placute de petrecere a timpului liber”, a opinat seful municipalitatii onestene.

Dana Lungu






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro - Liderul presei băcăuane

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele știri

spot_img
spot_img