Interviu cu Ema Cadar, creator de bijuterii, nascuta in Bacau si formata la Accademia di Belle Arti di Bologna
– Cum ai ajuns sa-ti descoperi vocatia artistica? Ai invatat la Scoala „Mihai Dragan”, un an la Colegiul Economic, iar dupa ce ai plecat cu familia in Italia, surprinzator, te-ai inscris la un liceu de arta.
– Aici, la Economic, a fost foarte greu pentru ca invatam materii care nu ma interesau. Chiar daca nu as fi plecat, tot arte plastice as fi studiat, in final. Desenez de când eram copil, toti copiii deseneaza, doar ca eu nu am renuntat si m-a ajutat foarte mult faptul ca nu am talent.
– Asa crezi tu, ca nu ai talent?
– Când eram mica, nu prea imi ieseau lucrurile. Grija mea era ca tot ceea ce desenam sa arate ca in realitate si sa poata fi identificat usor. Am continuat sa muncesc si sa nu am talent, pâna când am descoperit ca e un avantaj deoarece, muncind mult, iti creezi un stil. Foarte multe am invatat in cei trei ani in care am urmat Liceul de arta din Reggio Emilia. M-am inscris direct in anul II, an in care am facut educatie plastica, mult desen, modelare in argila si alte materii pregatitoare… Era destul de liber si imi placea foarte mult. Ma pasiona asa de mult incât lucram si acasa. In anul III, trebuia sa-ti alegi un profil, iar eu am ales design de bijuterii. Apoi s-a intâmplat sa iau bacalaureatul cu nota maxima, 100 de puncte din 100, si a fost o surpriza pentru toata lumea. Chiar si pentru mine, caci nu aveam acest obiectiv. Nu ma interesau notele, era de ajuns ca faceam ceea ce imi placea.
– Prin urmare, decizia de a te inscrie la Belle Arti a venit firesc.
– Da, era visul meu din copilarie. Credeam ca acolo se va intâmpla ceva extraordinar si ca e suficient sa faci o scoala buna pentru a avea succes ca artist. Am descoperit ca nu e deloc asa. M-am inscris la facultate si m-am angajat la un laborator de bijuterii. Mergeam trei zile la scoala, la Bologna, si trei zile la atelier, la Reggio. Asta mi-a incetinit studiile, dar am reusit sa urmez toate cursurile.
“România nu e vazuta atât de rau”
– Ai simtit vreodata ca erai tratata altfel din cauza ca veneai din România?
– Nu, niciodata. A fost greu in primii doi ani pentru ca nu reuseam sa ma exprim bine, dar erau probleme de comunicare, nu de atitudine. Am auzit de cazuri in care oamenii nu s-au integrat, dar eu m-am simtit foarte bine. România nu e vazuta atât de rau cum credem noi. Am prieteni care stiind ca vin in tara au spus ca ar vrea sa ma viziteze, sa vada cum e in Bucuresti sau in Bacau… Toata lumea il cunoaste pe Brâncusi, e studiat in facultate, pe Eliade si pe Cioran ii gasim in librarii si se stie ca sunt români. Eu, pe Cioran, in Italia l-am descoperit, caci aveam 16 ani când am plecat din tara si nu-l citisem.
– Ai reusit sa patrunzi in mediul artistic de acolo?
– Am facut parte din doua grupuri de artisti. Primul era privat si functiona intr-o cladire destul de extravaganta. La inceput imi placea, eram curioasa, apoi am constatat ca nu ma lega nimic de acei artisti. Dupa doi ani, am intrat in alt grup care lucra intr-un spatiu pus la dispozitie de municipalitate, cu diferite ateliere. Eu faceam parte din grupul pictorilor. Am fost foarte activa. Am expus si picturi, si bijuterii, uneori in spatii destul de inovative, in galerii de arta, dar si in aer liber. Anul acesta, in decembrie, voi avea o expozitie de bijuterii.
“Nu am destule riduri”
– Lucrezi in acest domeniu de un deceniu, ceea ce pentru o persoana de 26 de ani e foarte mult. Vorbeste-mi putin despre bijuteriile tale.
– Lucrez bijuterii din argint cu perle, coral, smarald, rubin, safir, opal si alte pietre semipretioase. Fac pasari, pesti, dar si modele abstracte, in functie de inspiratie. Am folosit si bronz, cupru, aluminiu, iar aur foarte rar, cred de vreo cinci ori. In urma cu doi ani am facut o colectie cu numele meu, colectia “Ema Cadar”, am inaugurat-o si am vândut tot. Indraznesc sa spun ca a avut succes. Acum am descoperit un curs de design de bijuterii contemporane in Bucuresti. E foarte interesant si destul de recent. Cred ca e bine sa studiezi si sa te formezi in cât mai multe locuri.
– Pe termen lung, ce planuri ai? Vei ramâne in Italia?
– E foarte complicat sa-ti faci un plan. Eu vreau sa construiesc ceva al meu. Sunt pasionata de pictura, dar oamenii apreciaza mult mai mult artizanatul. Voi da intâietate designului de bijuterii pentru ca din asta traiesc si pentru ca, astfel, voi avea si libertatea de a picta. Oricum, e prea devreme pentru a trai din pictura. Sunt foarte tânara, nu am destule riduri pentru asta. Nu inseamna ca nu dau valoare muncii mele. Am pictat, am vândut tablouri, dar nu e momentul acum sa ma gândesc la succes. Arta are nevoie de timp si rabdare.
