Sunt vremuri de criza. O simtim in fiecare zi, de cand deschidem ochii si pana inchidem noaptea televizorul. Unii dintre noi nu au mai trait asa ceva, altii isi amintesc in aceasta perioada de criza lor personala. „Am mai trecut prin zile negre, povesteste Dumitru Sumanaru, in atelierul de geamgerie gol. Am supravietuit atunci, o vom face si acum. Pana in „94 am lucrat ca fierar la Metalurgica. Am iesit la pensie. In „95, baiatul meu a deschis o geamgerie. N-o sa va vina sa credeti unde: in dormitor”. In micul apartament cu doua camere de pe strada Banca Nationala traiau doua familii: parintii si copiii. Primii s-au mutat in bucatarie, cei tineri, in sufragerie. Au spart peretele si isi primeau clientii in dormitor. „Sotiei i-a fost mai greu, dar nu am avut incotro. Fara sacrificii nu poti face nimic cinstit”. Pentru a promova afacerea, tatal si mezinul bateau orasul si lipeau anunturi pe usile blocurilor. „Unde vedeam un balcon cu schelet metalic dar fara geam, lasam reclama noastra. Incet, incet, am iesit la liman. Dupa 5 ani, am ridicat atelierul, iar in dormitor am facut biroul. Atelierul e facut cu mana mea. Am invatat si meseria de geamgiu, si pe cea de zidar. Omul poate invata orice daca e nevoit”. Dupa multi ani, sotii Sumanaru si-au recapatat dormitorul. Copiii s-au mutat la casele lor, au aparut cinci nepoti si o nepoata (bicicletele ii asteapta langa peretele atelierului).
Afacerea a inflorit in „98-„99. „A venit apoi febra termopanelor. Acum, nu scoti din geamgerie nici mancarea. Ne-am orientat si noi spre termopane”. Nu renunta insa nici la prima afacere. Aceasta se invioreaza un pic inaintea sarbatorilor, cand bacauanii primenesc locuintele. In rest, mai vine cate un copil care cere un ochi de geam format A4 pentru desen, cate un batran. La un geam taiat pentru ora de desen, manopera este de 50 de bani. „Asa, nici de o masa nu scoti pe zi”. Clientii s-au rarit, dar deviza care le da dreptate a ramas. „Eu am o regula: le vorbesc frumos si ma tin de cuvant”. Corect prin natura si educatie, tine sub tejghea un bol cu maruntis. „La mine, pretul nu se rotunjeste niciodata. Nici mie nu-mi place sa mi se dea rest la magazin guma in loc de bani”. Cateodata, Dumitru Sumanaru are parte de solicitari absurde. „Mi-a cerut un client o fasie de sticla lata de 45 de milimetri. S-a intors apoi si a vrut sa-i mai tai din ea un milimetru.” Mesterul a aruncat-o prin usa drept pe trotuar. Astfel de incidente sunt rare. In general, in atelier canta muzica si se aud glume. Clientii s-au imputinat, dar prietenii nu. Dumitru Sumanaru are timp pentru ei si pentru pasiunile sale: sahul (pe birou a desenat o tabla in patratele), pescuitul si nepotii. „Ieri a fost la pescuit, dar nici n-a vazut culoarea pestelui”, spune Tereza Sumanaru. Pescarul nu renunta. „Era sa mor de trei ori inecat, dar tot nu ma las de pescuit. Ultima data, in septembrie 2007, am alunecat de pe faleza, dar am scapat. Am pierdut doar cheile de la masina. Telefonul la care vorbesc acum a facut baie cu mine”. A trecut cu bine prin incercarile vietii, prin boli si crede ca daca nu faci rau la nimeni si nu incerci sa-i tragi pe ceilalti pe sfoara nu ai motive de temere.
Doina Mincu
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro - Liderul presei băcăuane
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
