Bărbatul cu cele mai multe piercing-uri din lume, germanul Rolf Buchholz, a aterizat pe aeroportul din Dubai, dar nu i s-a permis intrarea în acest emirat din Golf în care avea programat un spectacol, transmite AFP, citând informații din ziarul ‘Al-Emarat Al-Youm’.
Bărbatul de 53 de ani, care are 453 de piercing-uri pe tot corpul și două coarne în frunte, a fost respins fără nicio explicație de autoritățile aeroportului marelui oraș din Emiratele Arabe Unite, unde ajunsese cu o cursă de la Istanbul.
Un purtător de cuvânt al hotelului la care urma să aibă loc reprezentația lui Rolf Buchholz a declarat cotidianului că direcțiunea a făcut încercări pentru a-i obține germanului ‘un permis de intrare în Dubai’ , dar a eșuat. Nu a reușit să afle nici motivele acestei decizii.
Rolf Buchholz a scris însă pe Twitter că autoritățile din emirat îl bănuiau de practicarea vrăjitoriei. ‘În sfârșit, am obținut un răspuns despre cauza pentru care nu pot intra în Dubai; serviciile de imigrare cred că mă ocup cu magia neagră’, a susținut el.
Informaticianul Rolf Buchholz a fost declarat în 2012 drept omul cu cele mai multe piercing-uri din lume și a fost înscris ca atare în Cartea Recordurilor.
AGERPRES