Și câtă viață-i într-un om care-i pe moarte ! Câtă viață într-un om atât de simplu și de invizibil cu prea puține zile rămase. Eu n-am văzut până acum un om care să iubească mai frumos, care să zămbească mai cald, care să se bucure mai în tihnă decât bătrâna care vindea flori pe marginea bordurii. Și toate astea s-au petrecut într-o privire.
Scriu pentru că vreau ca toți să ne găndim la bătrâna care iubește. Aș putea dedica poeme acelei clipe în care am văzut-o luând cu grijă buchetul de trandafiri de grădină și mirosindu-i încet, apoi sărutându-i cu vărful buzelor, de parcă ar fi fost singurele ființe pe care le mai cunoștea…
Am simțit nevoia să merg la ea, să o iau în brațe și să-i mulțumesc.
Oricât de melodramatic ar părea, am avut senzația că iau în brațe un copil obosit al anilor. Până și mirosul parcă era al unui copilandru pe care mama lui tocmai l-a îmbrăcat cu haine curate.
Zi de zi, pe lăngă bordura aceea, trec sute de oameni: cupluri de îndrăgostiți, oameni ai străzii mirosind a tomberoane, străini care merg neatenți pe stradă, studenți, oameni importanți ce vorbesc tare la telefon…
Oare va observa cineva când zilele bătrânei se vor sfârși ? Va fi cineva care să aibă grijă de trandafirii ei ?
Cu toată povestea asta, care probabil vi s-a părut sentimentală și patetică, în mine s-a mai stârnit încă o întrebare, la fel de sentimentală și patetică: O fi ăsta sfârșitul sau începutul omului așa cum ar trebui să fie el ? Așa cum orice zeu sau orice divinitate l-a conceput: simplu și bucurându-se de orice clipă.
Nu vreau să o lungesc, căci astfel s-ar pierde din esență și nici nu am obiceiul să mă emoționez așa ușor și nici să povestesc asemenea lucruri, dar de data asta ceva chiar s-a declanșat. Ce am scris nu a fost de dragul cuvintelor, ci de dragul omului pe care l-am văzut.
În poză este chiar bătrânica.
Geo Barcan
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
