Pe fondul crizei economice, toate scolile din judet, unde se sustin Teze cu Subiect Unic au primit acum, cand examenele stau sa bata la usa, o informatie bomba, care a bulversat intreaga organizare a acestei evaluari. Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bacau nu mai suporta cheltuielile cu tipizatele de examen, asa ca a anuntat directorii din unitatile de invatamant sa se ocupe persoanal de aceasta problema. Iar daca nu se descurca, au fost notificate si consiliile locale, pentru a da acestea banii necesari. Informarile au fost trimise prin Centrele de Comunicare, chiar de catre inspectorii scolari. „Este adevarat. Am primit o nota telefonica de la Centrul de Comunicare de care apartine scoala sa ne pregatim noi de aceste examene. Nu mi se pare un lucru usor. Imi facusem un necesar de 450 de astfel de formulare, pe care nu le pot face decat la o imprimerie speciala. Nu e corect. Nici nu pot sa fac un numar mai mare, ca sa obtin un pret mai mic, pentru ca de la anul se vor folosi alte tipizate”, ne-a declarat destul de intrigata prof. Florentina Vieru, directorul Scolii „Ion Creanga”, din Bacau.
Problema este generalizata
Situatia este generalizata in intreg judetul. De la aproape toate scolile am primit confirmarea ca, intr-adevar, in acest semestru, nu mai sunt asigurate formularele tipiate pe care elevul trebuie sa scrie lucrarea. Mai mult, directorii unitatilor scolare ne-au spus ca ISJ nu mai acorda niciun ban legat de tot ceea ce inseamna birotica (tonere, coli de hartie, topuri pentru copiere etc.), in organizarea de examene si olimpiade scolare. „Este o problema reala, ne-a spus nervos si Mihaela Esanu, directorul Scolii cu Clasele I-VIII in comuna Plopana. Aceste cheltuieli trebuiau prevazute in buget, dar pentru acest lucru trebuia sa fim informati inca de anul trecut, ca sa putem trece la capitolul cheltuieli si acesti bani. Eu am 4 clase de a VII-a si a VIII-a, a cate 20 de elevi fiecare, care trebuie sa sustina acum Teze Unice. Cat o sa ma coste tipizatele? Si sunt elevi care dau si trei examene! Nu-i corect.” Un tipizat complet ajunge 2.000 de lei vechi. In fata acestei situatii, unii directori au gasit si solutii de ultim moment, pentru a nu bulversa examenul. „Noi mai avem cateva formulare de examen si o sa facem copii pe format A3. Sunt 83 de elevi pe intreaga comuna care sustin examenul. Ei nu au nicio vina”, ne-a precizat si Constantin Lupu, directorul Scolii de Arte si Meserii „G. si M. Cancicov”, din comuna Parincea.
Inspectoratul Scolar pune totul pe umerii primariilor
Inspectoratul Scolar Judetean nu este strain de aceasta problema. Desi este in concediu, inspectorul general, prof. Ovidiu Cojocaru, ne-a declarat ca la mijloc este vorba despre un ordin de ministru care specifica clar ca aceste cheltuieli sunt suportate de catre primariile locale si ca, in acest sens, s-au facut si adrese. Si Cristian Merticaru, inspector adjunct, aflat si el in concediu, ne-a explicat „ca tipizatele in scoli se dau prin consiliile locale, tinand cont de criza economica actuala.”
Primarii se revolta
Chiar daca admit ca au primit notificari legate de suportarea acestor chetuieli, primarii insa se revolta si se intreaba cat trebuie sa mai suporte? „Ni se baga toate in spate, tot felul de cheltuieli. E adevarat ca e vorba, in final, de copiii nostri, dar nu e corect sa se intample asta. Orasul Buhusi, va spun sincer, are un buget cu aproximativ 15 miliarde mai putin decat are Invatamantul. Si mai trebuie sa facem si investitii. E strigator la cer. Mai urmeaza sa ne puna sa le platim si salariile si gata”, a tunat Ionel Turcea, primarul localitatii Buhusi. Cu toate acestea, el recunoaste ca a facut eforturi suplimentare si a dat deja comanda de tipizate la o tipografie. „Ce ne tot cer?, a strigat si Guta Stiuca, primarul din Parincea. Eu nu am primit nicio adresa de la nimeni si nici nu voi da vreun ban, pentru ca nu am de unde. Bugetul este mai mic si decat cel de anul trecut. De unde sa dau?” Anul acesta sustin sesiunea a doua de teze cu subiect unic peste 15.000 de elevi, din tot judetul.
Roxana Neagu
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro - Liderul presei băcăuane
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.