Exista, in New York, trei licee “de stat” considerate a fi de elita – Stuyvesant, Bronx Science si Brooklyn Tech – in care admiterea se face cu ajutorul unor teste extrem de dificile.
Una din consecinte este ca absolventii acestor institutii de invatamânt au ajuns persoane importante, câstigatoare de premii Pulitzer sau Nobel.
O alta consecinta este ca notorietatea celor trei licee a determinat o acerba concurenta, insa si o lupta politica deoarece multa lume ar dori ca admiterea sa se faca dupa proportionalitatea etnica si nu dupa invatatura.
In ciuda unei populatii de culoare extrem de numeroase in oras, elevii negri sunt destul de putini in cele trei licee.
Astazi, cei mai multi elevi sunt asiatici; acum multi ani, majoritatea elevilor erau evrei. Problema a devenit una politica, primarul Bill de Blasio anuntând ca va face tot posibilul pentru a schimba starea de fapt.
O problema similara s-a intâlnit in Malayezia, in anii ’60, când, proportia absolventilor invatamântului superior era de 400 de chinezi la 4 malayezieni. Ulterior, situatia a fost schimbata politic prin introducerea proportionalitatii.
Si in România avem o asemenea “rezolvare”: locurile pentru romi. E o rezolvare politica, desigur. Ramâne intrebarea daca acest mod de rezolvare este corect, etic si cu rezultate.
Desigur, teoria discriminarii pozitive are avocatii sai, insa, nu putem sa ignoram, de exemplu, cazul celor trei licee din New York.
In primul rând, rezultatele vorbesc de la sine. Ca politicienii au gasit o vaca de muls din aceasta problema, este altceva.
Nici România nu face exceptie: de multe ori locurile alocate romilor nu se ocupa, iar când se intâmpla, o buna parte din liceenii respectivi nu stiu nici sa dea “Buna ziua” in limba romani.
