25 noiembrie 2024

Bacaul se topeste la 36 de grade

Canicula s-a instalat de câteva zile si in judetul Bacau, astfel ca, la orele amiezii, ii este greu pâna si unei persoane sanatoase sa se deplaseze prin soare. Cei mai afectati de aceste temperaturi extrem de ridicate sunt copiii si batrânii.

Desi ne topim de caldura, punctele de prim-ajutor in care ar trebui sa se distribuie apa rece nu erau functionale nici ieri. Explicatia ar fi ca, potrivit legii, nu este suficient de cald pentru a se lua aceste masuri.



Viceprimarul Radu Ababei a precizat ca apa imbuteliata va fi distribuita gratuit bacauanilor in punctele special amenajate doar când se vor inregistra, doua zile consecutiv, temperaturi peste 37 de grade, un indice de temperatura umiditate peste 80% si când se emite avertizare de cod galben.

„Marti a fost doar o atentionare de vreme calduroasa, dar nu a fost emisa avertizare cod galben. Asta inseamna ca nu sunt intrunite conditiile legale ca sa distribuim apa. Suntem pregatiti din toate punctele de vedere, iar atunci când sunt conditiile legale reunite, suntem in strada in cinci minute”, a spus viceprimarul.

Sfaturi de la medici

Primim, in schimb, sfaturi utile de la medici care recomanda ca in aceste zile fierbinti sa se evite expunerea la soare si daca trebuie sa iesim din casa sa ne protejam cu palarii, umbrele, ochelari de soare, îmbracaminte subtire din tesaturi naturale, în culori deschise.

z9

De asemenea, se recomanda consumul a 2-4 litri de lichide pe zi, o alimentatie saraca în grasimi si sa se evite excesul de cafea si bauturi alcoolice. Si vârstnicii care sufera de afectiuni cardiace si respiratorii sunt sfatuiti sa nu iasa in soare pentru ca problemele de sanatate pe care le au sa nu se agraveze.

„Copiii sau sugarii nu vor fi scosi din locuinte în orele de canicula, ci în afara acestor perioade si numai îmbracati lejer si cu palarii sau sepci pe cap.

Acestia nu vor fi lasati în masina când parintii merg la cumparaturi, iar la cel mai mic semn de suferinta a celor mici se recomanda adresarea de urgenta la medicul de familie”, spune Anda Dumitrescu, purtator de cuvânt la Directia de Sanatate Publica Bacau.

Cuptor intre betoanele orasului

La statia meteo s-au inregistrat ieri, in conditii standard, adica la umbra, la doi metri deasupra solului, valori de pâna la 36 de grade, iar indicele de temperatura-unimidate ITU a depasit pragul critic de 80%, in intervalul orar 15.00-16.00.

Insa intre betoanele si asfaltul orasului, in plin soare, s-au masurat la nivelul solului peste 45 de grade Celsius, ceea ce ar fi fost suficient pentru ca bacauanii toropiti sa primeasca o gura de apa de la cei care le colecteaza riguros taxele si impozitele locale.

DSC_0282

De mentionat ca indicele temperatura-umiditate este legat de faptul ca, in mod normal, corpul se raceste prin transpiratie, proces in timpul caruia apa se evapora, iar ca urmare caldura retinuta se diminueaza. Atunci când ITU este mare, rata de evaporare a apei se reduce. Aceasta inseamna o racire mai lenta a corpului, care retine mai multa caldura decât ar face-o in aer uscat.

Cea mai fierbinte saptamâna

Prognoza meteo arata ca saptamâna aceasta este cea mai calduroasa din acest an. Astazi se asteapta temperaturi peste cele de ieri, iar joi este posibil sa fie din nou canicula. Noptile vor fi tropicale, intrucât temperaturile nu vor coborâ sub 19-20 grade.

Vineri sunt de asteptat maxime de 33 de grade, minime de 18 grade si cer senin, iar sâmbata se incalzeste din nou pâna la 34 de grade. In noaptea de sâmbata spre duminica va patrunde aer mai rece in zona noastra, astfel ca minimele vor fi de 15 grade, iar maxima de duminica va coborâ la 27 de grade. Chiar si asa, cerul ramâne senin, iar precipitatii mai serioase sunt de asteptat saptamâna viitoare.

„Pe toata perioada caniculara din acest an, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene” al judetului Bacau va monitoriza zilnic numarul de solicitari si decesele cauzate de canicula, cazurile rezolvate în punctele de prim ajutor, precum si cele prezentate în serviciul de garda din spitale cu patologie asociata caniculei”
-lt. Andrei Grecu – purtator de cuvânt la ISUJ Bacau

DSC_0267

Punctele de prim ajutor din Bacau care trebuie sa functioneze pe canicula:

– Serviciul Public de Asistenta Sociala Bacau – strada Stefan cel Mare, nr. 17
– Biserica Ortodoxa „Sf. Neculai“ – Bulevardul Unirii, nr. 4
– Cinematograful „Central“ – strada Nicolae Balcescu, nr. 12
– Casa de Asigurari de Sanatate Bacau – strada Marasesti, nr. 13
– Biserica Ortodoxa „Sf. Dumitru“ – strada Narciselor, nr. 2
– Primaria municipiului Bacau, Serviciul Public de Evidenta a Persoanelor – strada H. Coanda, nr. 2.
Toate bisericile sunt deschise pâna la ora 18.00 si cine simte ca nu-si poate continua deplasarea din cauza caldurii se poate racori in lacasul de cult.

z1

Temperaturi ca in Bacau – puncte de prim ajutor functionale in alte orase

In alte orase punctele de prim ajutor pe timp de canicula au fost activate de primarii desi temperatura a fost asemanatoare Bacaului. Asadar, ieri, la ora 15.00, potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, in Timisoara erau 31,5 grade Celsius, la Alexandria 33,5 grade C, Dej – 30,1 grade C, Focsani – 34,7 grade C, Rm. Vâlcea – 31,1 grade C si Bacau – 34,1 grade C.

Ovidiu Pauliuc, Geta Panaite



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014