Cu multa vreme in urma, intr-un oras, a izbucnit o epidemie, chiar in anotimpul ploios. Multi cetateni au murit pânâ când autoritatile au decis sa cheme un priceput medic.
Acesta a ingrijit cu mult devotament bolnavii, le-a preparat leacuri, a stat la capatâiul lor pâna s-au vindecat. Dupa aceea, s-a apucat sa caute cauza epidemiei si le-a comunicat mai-marilor orasului ca sistemul lor de canalizare trebuie inlocuit. Ca unii locuitori si-au facut veceurile peste olane si dejectiile patrund in apa de baut.
Capeteniile orasului s-au adunat la sfat. Prevazatori, pusesera deoparte, in visterie, niste bani pentru situatii de genul acesta. Numai ca banii aceia erau doriti si de Marele Preot, care ar fi vrut sa imbrace acoperisul templului cu foita de aur.
Preotul a vorbit saptamâni in sir in templu despre poleirea acoperisului si i-a pus si pe preotii din subordine sa le explice credinciosilor aceasta necesitate stringenta. Ca un templu cu acoperis de aur ar atrage atentia zeilor si ar demonstra acestora ca oamenii din oras ii adora mai mult decât oamenii din orasele vecine.
Si ca, astfel, zeii ii vor avantaja pe cetatenii orasului, ii vor feri de boli si vor aduce prosperitate. Când a venit vremea sa se ia o decizie, capeteniile orasului n-au avut nevoie de multa gândire.
Asa se face ca, la sfârsitul anotimpului secetos, acoperisul templului era aurit. Iar, când au venit, din nou, ploile, orasenii au inceput sa se imbolnaveasca din nou si sa moara.
Intre primii care au murit a fost si Marele Preot, care, nesocotind sfaturile, a decis sa bea apa din canalizarea publica, ferm convins ca zeii au purificat-o.
Preotul a beneficiat, insa, de cea mai frumoasa inmormântare care s-a vazut vreodata in oras, fiind primul decedat pentru care s-a slujit ceremonia funerara sub noul acoperis de aur.
Razvan Bibire
