Mai iute decât fulgerul

Aceasta a fost impresia lăsată de consultarea celui mai autorizat mijloc de informare lexicografică – Micul dicţionar academic (MDA), 2003 –, pentru a stabili „data“ intrării în limba română a cuvântului master şi a derivatelor sale. De la maste (variantă pentru mast „catarg“) se sare la mastic „suc răşinos…“ Recurgem la dicţionarele „neoficiale“, mai dinamice însă, care ne lămuresc: master, mastere, cu înţelesul de „masterat“, dar şi master, masteri, „persoană care a dobândit acest titlu“ (are doar genul masculin); masterand, -ă, -zi, -e „persoană care urmează un masterat“ şi masterat, -e „ciclu de studii postuniversitare“ (NDULR, 2006). DEXI (2007) aduce în plus verbul (a) masteriza, din domeniul informaticii, dar de fapt al artei: „a executa în calculator operaţiile finale: filtrarea etc., pentru obţinerea unei piese muzicale“ (virgula dinaintea circumstanţialului de scop ne aparţine; semnul /:/ de asemenea, în locul unei virgule). Doar DEXI ne trimite către latinescul magister, -ri, care la rândul lui ne cere să-l asociem cu magis „mai; în plus“.

Ne întoarcem la dicţionarele oficiale şi apelăm, desigur, la DEX: cel din 1996 sare şi el, ca MDA, de la mast la mastic, pentru ca ediţia din 2009 să consemneze cu claritate master şi cu surdină pleonastică masterat „perioadă de studii după obţinerea licenţei, pentru o specializare profesională postuniversitară“ (post „după“). Nici NDULR nu e scutit de erori: după ce ne face atenţi că substantivul are un singur gen, masculinul, ne dă forma de plural – masterii -, fără să-i ceară cuiva să-l articuleze. Altminteri se va crede că există singularul masteriu ori masterie, despre care (încă) nu am auzit. DOOM-ul din 2005 dă ca noutăţi master, s.m., pl. masteri etc.

Excursul lexicografic a fost prilejuit de experienţa admiterii la masteratele Literelor băcăuane: limbile engleză/franceză – practici de comunicare, Cultură şi literatură română şi Comunicare în spaţiul public. La ultimele două, subiectele au îmbiat la creativitate, cu… delicatele constrângeri dictate de bibliografia recomandată: „Pornind de la următoarea afirmaţie: <> (Nicolae Manolescu, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc), comentaţi, într-un eseu despre romanul românesc, raportul realitate-ficţiune, folosind drept corpus de referinţă opera unui prozator studiat“ şi respectiv „Motivaţi importanţa comunicării în spaţiul public, folosind argumente din literatura consultată“.
Diferenţa faţă de examenul de licenţă a fost vizibilă măcar din punct de vedere docimologic: nu s-au înregistrat note sub 7. Cele două note maxime obţinute de Diana Focşa (cu rezultate foarte bune şi la susţinerea examenului de titularizare) şi Gina Mazilu, de la CLR, au dovedit că au adnotat studiul lui Nicolae Manolescu, din care reproducem enunţurile anterioare citatului dat: „… niciodată, în materie de artă, nu vom şti destul de multe lucruri ca să putem cheltui idei în contul viitorului. Domeniul nostru rămâne trecutul. În condiţiile în care obiectivitatea constituită a realului e mai puternică în roman decât orice subiectivitate constituantă (cazul invers: poemul modern), romanul trebuie considerat, indiferent de tipul lui, grosso modo, realist“.

Sunt semne că iuţeala cu care au pătruns în română termenii master, masterat, masterand are corespondent în capacitatea uluitoare a tinerilor de azi de a se adapta la noi contexte.