Dupa 15 ani de „cariera”, sotii Ute, din Bacau, sunt nevoiti sa se reprofileze. Mestesugari si comercianti de caciuli de blana, cunoscuti in piete si oboare, cei doi bacauani vor pune cruce afacerii lor. „Nu mai cauta lumea marfa noastra, ne-a declarat Ioan Ute. Uite asa, zi de zi, insiram caciulile pe taraba dimineata si le strangem seara. Suntem de trei ore in piata si nu am facut safteaua”. Ion si Maria Ute tremura langa o taraba din Piata Centrala. Desi este inceput de martie si soarele mai razbeste printre nori, s-au incotosmanat ca in toiul iernii. „Vrand-nevrand facem reclama la caciuli, glumeste Maria Ute. Este un curent aici! Mai rau este ca suferim degeaba”. Concurenta ii darama pe cei doi intreprinzatori. Si nu este vorba de marfa mai bun sau mai frumoasa, ci de abundenta de produse sintetice, mult mai ieftine. „Au ajuns acum si clientii mai in varsta, care erau musteriii nostri obisnuiti, sa prefere caciulile sintetice. Acestea se curata usor si nici nu sunt atacate de molii. Dupa o iarna ca asta, nu cred ca o luam de la capat in sezonul urmator”. La doi pasi de taraba lor, standurile au o oferta generoasa de marfa de import. Traditia caciulilor de miel se pierde. Altadata, mesterii nu mai pridideau cu drumurile la Botosani, de unde se intorceau cu blanite de cea mai buna calitate. Ce coseau in 8-9 luni vindeau in 3. Sotii Ute nu au timp sa planga mestesugul care le-a tinut casa in ultimii 15 ani. Se gandesc de unde vor lua bani pentru plata medicamentelor si a facturilor. „Am o pensie de boala de 370 de lei, iar sotia nu a ajuns inca la varsta de pensionare.” Chiar daca afacerea e pe moarte, cei doi soti sunt gata sa o ia de la capat, fie si in agricultura.
Doina Mincu
