27 octombrie 2024
ActualitateBacauanii renunta la masinile in leasing

Bacauanii renunta la masinile in leasing

Cresterea monedei europene i-a speriat pe bacauanii care au autovehicule luate in leasing de la firme de profil sau de la banci. Zeci de bacauani incearca sa predea leasingul sau au inapoiat deja masinile firmelor de leasing de la care le-au obtinut, chiar daca, pentru unii, acest lucru inseamna o pierdere de mii de euro. Multi nu fac fata ratelor tot mai mari, iar predarea contractului pare singura solutie.

Zilnic paginile de publicitate ale ziarelor locale gazduiesc tot mai multe anunturi de predare leasing. Si in oras sunt parcate masini cu anunturi de predare a leasingului (pe langa cele deja „traditionale” lasate cu saptamanile la vanzare in locuri publice – vizavi de Luceafarul, in intersectia strazilor Mihai Viteazu si Libertatii sau in fata bisericii Sf. Neculai. Si ignorate de Politia Primariei.) Forumurile de pe internet „gem” si ele de intrebari cu privire la modalitatile de renuntare la leasing, venite din partea celor care s-au trezit cu sume mult mai mari de plata si, in unele cazuri, cu venituri mai mici. Un patron bacauan prefera sa renunte la leasingurile pentru un Audi Q 7 si doua Mercedes Sprinter ca sa nu fie nevoit sa concedieze. „La Q 7 am platit 47.000 de euro si mai sunt de plata 42.000. Rata lunara e 1400 de euro, iar acum sunt nevoit sa mai restrang activitatea la firma. Nu e o solutie sa dai angajati afara si nu putem munci ca sa platim ratele la leasing. Am un parc auto, mai pastrez cateva masini, dar daca nu reduc undeva cheltuielile, nu mai merge treaba. Nu se vede nimic, niciun rezultat, muncim pentru leasing si dobanzi, autoritatile nu ne ajuta cu nimic”, declara Costica Paduraru, care desfasoara cu firma sa activitate de productie. Bacauanul nu este singurul in aceasta situatie. Si persoanele fizice care s-au „inhamat” la rate in euro incearca sa renunte la leasing. „Am o rata lunara de 200 de euro si am ajuns sa platesc prea mult. Incerc sa predau cuiva leasingul, ca sa nu ajung sa-mi ia banca masina, pentru ca ar insemna sa pierd toti banii platiti pana acum”, spune si Marius Toma. Cresterea euro cu 30 la suta intr-un singur an, majorarea dobanzilor bancare si disponibilizarile de pe piata fortei de munca sunt cele trei motive pentru care multe persoane nu mai pot plati masinile pe care le-au luat in leasing. Situatia este din ce in ce mai grava pe piata leasingului de masini si, dupa cum spun reprezentantii firmelor de profil, aceasta se va inrautati si mai mult.



Firmele serioase de leasing au mai putine probleme

„Avem semnale despre returnarea masinilor achizitionate in leasing, ne-a declarat Catalin Mardare, director executiv al Dedeman Automobile. Firma de leasing a grupului nostru, de la Bucuresti, are insa mai putine astfel de cazuri decat alte societati. Explicatia este simpla: firma noastra a avut conditii mai drastice de acordare a finantarii. Firmele serioase au cerut dovezi ale veniturilor, bilant de la firme, pentru a se convinge ca exista putere de plata a ratelor”. Directorul de la Dedeman Automobile compara situatia in care se gasesc unele firme de leasing cu aceea a bancilor care au acordat credit cu buletinul. „Primele probleme au aparut odata cu cresterea cursului euro. La o rata de 300 de euro, de exemplu, un client platea 960 de lei. Dupa un an, rata a ajuns la 1290 de lei. O crestere de 30 la suta este enorma, in cazul salariatilor platiti in lei.” Aurel Buzdugan, director al Gold&ampPlatin Automotive, ne-a declarat ca firma de leasing a grupului are sediul la Iasi, iar semnalele despre returnari ale masinilor au aparut deja. „Clientii persoane fizice se adreseaza firmei de leasing din Iasi. Din ce am vandut noi societatilor comerciale nu stiu sa fi fost probleme cu plata ratelor”. Returnarea masinilor va ridica o mare problema firmelor de leasing, este de parere directorul Buzdugan. Masinile preluate trebuie parcate si vandute rapid, deoarece firma are tot interesul sa-si recupereze banii. De aceea,a se ajunge la preluare in ultima instanta, dupa ce clientului i se fac mai multe propuneri de redimensionare a ratelor. Site-urile bancilor si firmelor de leasing au deja rubrici specializate, de revanzare a masinilor pe care le-au „abandonat” clientii care nu au mai facut fata ratelor. In multe cazuri, preturile masinilor rulate sunt cu cateva procente sub cele din targurile auto, in speranta ca se vor gasi clienti pentru ele.

Doina Mincu
Codrin



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img