27 octombrie 2024
ActualitateUltima halta a vietii: Sa mori fara dureri, o dorinta posibila

Ultima halta a vietii: Sa mori fara dureri, o dorinta posibila

Peste 60 de bolnavi in faza terminala a bolii
au beneficiat de tratament impotriva durerii
in Centrul de Ingrijiri Paliative. Acesta este suprasolicitat. Familiile sunt invatate
cum sa-i ingrijeasca pe bolnavi.

Ii privim disperati ca nu avem puterea sa le alinam suferinta si ne frangem mainile cand le auzim urletele de durere. Nu exista familie care sa nu fi trait ori sa nu traiasca o asemenea drama, a faptului ca au un bolnav grav, aflat pe ultima suta de metri a vietii si care de luni de zile, posibil, chiar ani, se chinuie cumplit cu boala lui. Si aproape ca nu este familie care sa nu se fi rugat la Dumnezeu sa-si faca mila de bolnav si sa-l ia, pentru a-i curma lui suferinta, dar si ei. De mai multe luni, insa, pentru bolnavii care au ajuns in faza terminala a bolii exista o posibilitate nesperata de a sfarsi demn, nu in chinuri groaznice. Inaugurat in septembrie, Centrul de Ingrijiri Paliative din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta isi dovedeste pe deplin utilitatea. Cele trei saloane, din care unul are trei paturi iar celelalte, cate doua, au fost ocupate tot timpul. Pana in prezent in acest compartiment a primit ingrijiri paliative (tratament pentru ameliorarea suferintei) un numar de peste 60 de pacienti, dintre care unii au murit pe patul de spital. Si unitatea este luata cu asalt de solicitari de internare nu numai din partea medicilor din sectii ci si de la familiile bolnavilor. aSunt foarte multe cereri de internare in compartimentul nostru de la sectia Oncologie, mai ales, ne spune dr. Adina Lupu, medicul sef al sectiei Boli Infectioase Adulti. Marea majoritate a pacientilor nostri au o afectiune oncologica. Unii banuiesc ca aici, la noi, este ultimul drum inainte de a pasi in Lumea de Dincolo, dar refuza sa creada. In general, cei care decedeaza la noi au sfarsit-o linistit, fara dureri”.



aNu mi-am inchipuit
ca poate exista asa ceva!”

In faza terminala a bolii si avand dureri cumplite inainte de a fi internati in acest compartiment ei si-au trait ultimele clipe ale vietii in intimitate si fara a mai trece prin suferintele greu de imaginat. aCu o luna inainte sa ma internez mai intai la TBC, nu voiam sa vin la medic, ne povesteste S.V., in varsta de 49 de ani. Aveam dureri mari si eram foarte slabit, dar imi era frica. Aici sunt extraordinare conditiile. Serviciile sunt ireprosabile, nu mi-am putut inchipui ca poate exista asa ceva!Tot personalul este amabil, dragut, isi face datoria cu mare constiinciozitate. Nua se compara cum ma simt acum cu suferinta prin care am trecut inainte. Sunt mult mai bine, dar cu boala mea, daca am neglijat-o, nu pot spera la minuni”. La randul lui si A.C., in varsta de 79 de ani, este multumit de ingrijirile de care beneficiaza pentru a treia oara in acest compartiment: aAm umblat prin toate spitalele, dar aici este o ingrijire aparte”. In Centrul de Ingrijiri Paliative, singurul din judet si al doilea din tara, primul fiind deschis la Pascani, cu finantare din bugetul asigurarilor de sanatate, bolnavii spitalizati beneficiaza, in primul rand, de tratamentul corespunzator pentru diminuarea cat mai mult a durerilor provocate de boala. aEste un lucru foarte bun, tinand cont de conditiile si personalul de aici, opineaza si fiica unui bolnav. Avem pe cineva care sa il ingrijeasca, dar pana la un anumit punct. Cand intervin durerile si starea lui se inrautateste, apelam la aceasta sansa. Am gasit aici in tot personalul medico-sanitar multa caldura sufleteasca”.

O gura de oxigen
pentru familie

aPentru familie este o gura de oxigen, mai spune dr.Adina Lupu. Din pacate, insa, nu-i putem tine pe bolnavi mai mult de 14-15 zile, pentru ca este o cerere de paturi foarte mare. Marea problema este ca, din nefericire, nu avem posibilitatea sa continuam ingrijirile paliative la domiciliu. Odata externati, pacientii sunt pierduti”. In aceste conditii, singura sansa a bolnavilor de a avea aceeasi calitate a vietii ca in timpul internarii este aceea ca familiile lor sa preia o parte din ingrijirile la domiciliu. Numai ca multe dintre ele sunt reticente. aNoi ne straduim ca pe parcursul vizitelor pe care le fac familiile sa le invatam cum sa il ingrijeasca pe bolnav, mai retinem de la dr. Adina Lupu. Dar marea majoritate ii tin 2-3 zile si ii aduc, din nou, cu salvarea la noi”. Asemenea situatii nu ar mai fi, daca in judetul Bacau ar exista mai multe spitale pentru bolnavi cronic, si nu numai cel de la Comanesti, sau furnizorii de servicii medicale la domiciliu, aflati in relatii contractuale cu Casa de Sanatate, ar fi mai multi.

Elena Tintaru



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img