Fenomenul a luat amploare in ultimii ani pentru ca organele Statului au privit fara sa intervina. Imperii financiar-medicale au luat fiinta si i-au imbogatit pe patroni nu pentru ca acestia ar fi avut cine stie ce aptitudini manageriale si nici pentru ca ar fi fost niste genii medicale. Ci, pur si simplu pentru ca patronii-medici au stiut cum sa fure.
Au decontat retete pe numele mortilor, au cerut bani pentru medicamente din care doar 10% ajungeau la bolnavi, au umflat pretul procedurilor, ajungând, ca preotii, sa ia bani si de la vii si de la morti. Si daca au vazut ca medicii se imbogatesc pe seama statului si a pacientilor, asistentii au zis ca pot si ei.
Si nu vorbim aici doar de clasica spaga ceruta in spital ca sa-ti faca o injectie sau sa-ti dea un cersaf; vorbim de un adevarat santaj: vrei sa traiesti, plateste! Asa s-a ajuns ca niste asistenti sa decida cine primeste sânge si cine nu: dadeai milionul, primeai flaconul.
Ca medicii iau spaga o stim, ca asistentii si femeile de serviciu din spitale sunt, uneori, de o nesimtire crunta si cer bani pentru orice, asta o stim si, uneori, intelegem, chiar daca nu suntem de acord. Insa nesimtirea a ajuns prea departe si nu mai poate fi explicata doar prin salariul mic al cadrelor medicale. In momentul in care te substitui lui Dumnezeu si decizi cine traieste si cine moare, deja s-a depasit o granita.
Ne plângem de ani de zile ca sistemul sanitar este subfinantat, medicii si asistentii fac greve si mitinguri, dar nu i-am auzit niciodata sa se plânga de colegii lor care furau sistemul.
Sa spuna ca nu-si pot face datoria pentru ca banii necesari pentru medicamente sau instrumentar sunt sifonati de firma unui medic sau a unui asistent. Ca, in loc ca medicamentele sa ajunga direct la spital, mai trec, inainte, printr-o alta firma. Ca clinica X cere decontarea de medicamente impotriva cancerului in suma mai mare decât cer trei judete la un loc. Ca asistentii cer bani pentru sângele de transfuzii.
Pentru ca in România, Juramântul lui Hipocrate a devenit ipocrit.
