Există, se ştie, o proprietate a termenilor. Când vrem să construim contexte despre fragmente dintr-o însumare de o sută de ani, nu vom fi crezuţi dacă vorbim despre orice diviziune a acestei unităţi de timp, ci doar de sfert, jumătate, trei sferturi sau început/sfârşit de secol/veac. Probabil că aceasta a fost raţiunea pentru care seria 1989 a Liceului Pedagogic „Ştefan cel Mare” Bacău nu s-a întâlnit nici după zece ani, nici după douăzeci, ci după 25, pentru a avea… dreptul la secol. (Să mai spună cineva că nu a crescut speranţa de viaţă a românilor…)
Nu e o noutate: astfel de întâlniri au cota lor de inedit, încât greu pot fi identificate două la fel. Clasa a XII-a A, profil pedagogic, a ilustrat ceea ce Ioan Nicola numea în 1978 „sintalitatea colectivului de elevi” şi a demonstrat, după un sfert de veac, că deţine o solidă coeziune/personalitate. Ca atare, Crenguţa Broscăuţeanu le-a compus o poezie, Mihai Lupuşoru, Aurel Jămneală şi Liliana Avădănii le-au transmis vorbe frumoase, iar prima lor dirigintă, Elena Bontea, l-a evocat pe dascălul ei de română din facultate, academicianul Al. Graur: „Daţi egală importanţă limbii române şi pregătirii metodice! Consideraţi că practica din studenţie e doar un avertisment pentru cât de bine ar trebui să concepeţi o lecţie!”
A venit şi rândul lor, pentru o reîntoarcere în timp plăcută şi fertilă. „Te ştiam la Milosu, în comuna Lipova. Acum unde eşti?” (Întrebare pentru colega care a combinat… mila cu mâlul, adică pe î cu â) „În Şcoala Mihail Andrei, unde învăţ acum, avem an de an Concursul de limba română ce poartă numele marelui profesor, care a preferat să facă naveta Buhuşi-Bacău, pentru a pregăti învăţători ş educatoare aici, în Liceul Pedagogic” (Cezarina Gheorghiţă). „Păstrez şi acum mapa de limba română din liceu, plină de coduri. E obosită de atâta foială, dar mi-a fost de mare folos. Şi-acum aş şti să spun ce înseamnă II.B.3.1: vocabular (după fonetică, /I/), mijloace de îmbogăţire a lexicului (după unităţi lexicale, /A/), schimbarea valorii gramaticale (după derivare, /1/, şi compunere, /2/) şi substantivizare (de exemplu, Am luat un zece. Îl merit, domnule profesor?)”.
Da, îl merită, cum l-a meritat şi Cristina Alexa, olimpică naţională la limba şi literatura română, iniţiatoarea întâlnirii.
Două tranzacţii inedite ne-au pus pe gânduri la modul cel mai serios: „Nu mă dau pe patru absolvenţi de după 1990!” (A doua tristă ofertă era ceva mai aspră: „Cu şase învăţători de azi mă iau la trântă şi-i birui!”) Am cerut detalii: cei ce au terminat Pedagogicul spre anul 2000 au beneficiat de patru (chiar cinci) ani de limba română, disciplină separată de literatura română, cu teză semestrială şi manuale distincte (IX-X, pentru noţiuni generale, fonetică, vocabular, morfologie, şi XI-XII, pentru sintaxă). Acum, în programa specializării Pedagogia învăţământului preşcolar şi primar din toată ţara, probabil, limbii române îi este alocat un singur semestru.
Se poate schimba ceva? Da: toate universităţile din ţară care au specializarea P.I.P.P. să rezerve disciplinei limba română două sau trei semestre, în care să încapă teoria comunicării, noţiuni de fonetică, elemente de lexic, morfologie şi sintaxă, precum şi noţiuni de stil şi compoziţie. Nu mai vorbesc de aplicaţii…
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
