26 octombrie 2024
ActualitateProvocari imobiliare

Provocari imobiliare

Dan Toderasc este unul dintre numele grele din domeniul agentiilor imobiliare. In calitate de reprezentant al RE/MAX, companie ce nu are nevoie de alte prezentari, ne-a dat o serie de detalii despre mersul pietei imobiliare in conditii de criza si despre cum se poate totusi achizitiona o locuinta, in ciuda dificultatii obtinerii creditelor.

Reporter:a Care au fost cele mai semnificative evolutii pe piata imobiliara locala in 2008?



Dan Toderasc: Dupa cum se stie, dupa o perioada de cca 6-7 ani in care preturile proprietatilor au crescut dramatic la nivel national, 2008 fost primul an in care, in primul semestru, piata a stagnat, iar in cea de-a doua jumatate a anului, preturile au scazut semnificativ, iar numarul de tranzactii s-a diminuat. Cresterii preturilor mult peste puterea de cumparare a populatiei i s-a adaugat decizia BNR de inasprire a conditiilor de creditare, fapt care a contribuit in mod hotarator la blocajul pietei imobiliare. De exemplu, o familie cu un venit de 1.000 de euro, pana in vara anului trecut putea sa ia un credit de cca 65.000 euro dupa decizia BNR, aceeasi familie nu mai putea accesa decat un credit de maxim 35.000-40.000 euro.

Rep.: La inceput de an – care este imaginea de ansamblu pe care o aveti asupra sectorului de real estate din Bacau?

D.T.: Vorbind la modul general, piata locala se incadreaza in acelasi tipar ca si restul tarii – tranzactii foarte putine, clienti „in asteptare” etc. In particular insa, se mai fac tranzactii – noi, cel putin, am intermediat tranzactii in ianuarie, evident, inca sub nivelul pe care ni-l dorim. Daca e sa vorbim despre preturi, cele ale apartamentelor vechi au scazut destul de mult in ultima perioada si se apropie foarte mult de valoarea reala. De exemplu, un apartament vechi de doua camere se tranzactioneaza la preturi cuprinse intre 30.000 si 50.000 Euro, fata de circa 40- 65.000 Euro in urma cu un an. In ceea ce priveste insa apartamentele noi, cred ca aici preturile mai pot scadea in continuare, dar foarte putin. Cu alte cuvinte,a piata „se apropie de adevar” pe segmentul locuintelor (apartamentelor). In schimb, spre deosebire de alte regiuni, preturile la terenuri nu au suferit schimbari majore in Bacau, intrucat oferta este redusa comparativ cu cererea, situatie care nu se inregistreaza in cazul pietei apartamentelor, unde oferta este semnificativa.

Rep.: Cum credeti ca vor evolua preturile apartamentelor vechi si, respectiv, noi, in prima jumatate a anului? Dar pana la sfarsitul anului?

D.T.: Cred ca preturile au scazut destul de mult aceasta perioada, ma refer aici la ultimul trimestru al anului trecut. Cel mai probabil preturile vor mai scadea, dar nu mai mult de 5%, astfel incat 2009 devine o perioada foarte buna de achizitie – chiar investitie – in acest sector. In sprijinul acestei afirmatii vin si alti factori: TVA la achizitia primei locuinte s-a redus de la 19% la 5%, conditiile de accesare a creditelor imobiliare incep sa se relaxeze, dobanzile scad usor etc.

Rep.: Cum se descurca agentiile imobiliare in momentul de fata? Ce aduce in plus o retea internationala ca RE/MAX pe o piata precum cea a anului 2009?

D.T.: Majoritatea agentiilor imobiliare se descurca greu si, probabil, circa 40-50% dintre cele bacauane au disparut sau vor disparea de pe piata. La fel ca in restul tarii, foarte multe agentii imobiliare mici s-au infiintat in anii „de glorie” ai pietei imobiliare romanesti, cand proprietatile se tranzactionau „de la sine”, fara sa fie necesar mult efort sau multa stiinta din partea agentilor imobiliari. In cea de-a doua jumatate a anului trecut insa, situatia s-a schimbat dramatic: pentru a intermedia o tranzactie a devenit necesar sa stii sa deservesti un client, sa stii cum sa accentuezi atuurile unei proprietati, cum sa isi cresti portofoliul de clienti etc. – cu alte cuvinte a devenit imperios necesar sa fii profesionist. Poate parea exagerat, dar cred ca un aspect pozitiv al vremurilor pe care le traim este cresterea gradului de profesionalism al celor care vor ramane sa activeze pe piata imobiliara. Evident ca, in astfel de conditii, experienta de retea – internationala si nationala -, cunostintele si pregatirea pe care o retea precum RE/MAX o ofera colaboratorilor sai pot fi decisive pentru viitorul cuiva care doreste sa ramana pe aceasta piata si sa fie performant. Sa nu uitam ca agentii imobiliari RE/MAX sunt cei mai performanti din intreaga lume – fapt probat cu cifre de organisme independente, realizand – in medie – cel mai mare volum de tranzactii, comparativ cu orice alta companie imobiliara.

Emilian Berceanu



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img