26 octombrie 2024
ActualitateNe "calareste" criza!: Productia industriala in scadere

Ne „calareste” criza!: Productia industriala in scadere

In contextul primelor semne ale crizei economice, productia industriala a scazut
la finele anului trecut cu peste 10% fata de perioada similara a lui 2007. Conform ultimelor date statistice, in noiembrie 2008 indicele productei industriale era cu 11% mai mic decat in octombrie si cu 11,5% mai mic decat
in noiembrie 2007.

Desi per ansamblu in primele 11 luni ale anului trecut s-a inregistrat o crestere timida a productiei industriale fata de acelasi interval din 2007 (crestere de 2,5%), finele lui 2008 si-a trecut in dreptul sau o scadere drastica a cifrei de afaceri. Cifrele deloc incurajatoare au fost generate de diminuarea activitatii in domeniul industriei prelucratoare si al celei extractive, in timp ce pe un trend ascendent s-au situat, cu cifre modeste, domeniile energiei termice si electrice, gaze si apa (o crestere cu 1,8%). Daca se trec in revista marile grupe industriale, cifrele indica scaderi la toate categoriile de bunuri. Astfel, in industria bunurilor intermediare productia s-a diminuat cu 20,6%, in domeniul bunurilor de capital scaderea este de 13,8%, bunurile de folosinta indelungata au inregistrat o scadere de 13,2%. Ceva mai bine, dar tot pe o panta descendenta, stau industria bunurilor de uz curent (scadere de 3,1%) si industria energetica (cu un minus de 2,8%).
Noiembrie 2008 vs noiembrie 2007



Productia industriala comparativa intre noiembrie 2008 si noiembrie 2007 a avut o scadere generala de 11,5%, inregistrata pe toate sectoarele. Industria prelucratoare a scazut cu 12,8%, cea extractiva cu 4,6% iar energia termica, gazele si apa au inregistrat un minus de 2,2%. Pe marile grupe industriale au fost inregistrate urmatoarele scaderi: nuburile de folosinta indelungata – 24,1% bunurile de capital – 20,5% industria energetica – 5,2%. Singurul plus a fost in domeniul bunurilor de uz curent, cu o crestere de 4,4 procente.

Criza creste miza

Deprecierea leului, scaderea cererii si implicit diminuarea cifrei de afaceri din aproape toate domeniile se regasesc in datele statistice. Jucatorii din industrie se vad pusi in situatia deloc comoda de a recurge la disponibilizari sau, in cel mai bun caz, la inghetari ale salariilor. Problema din industrie afecteaza, in mod direct, si celelalte sectoare ale economiei, dar si programele de protectie sociala. Societatile din industrie sunt cele ce sustin bugetul national, si prin urmare diminuarea cifrei de afaceri duce la o scadere a fondurilor cu care pot fi dezvoltate programe ale crizei. Este un cerc vicios, care a cuprins toate ramurile industriei. Sperantele se indreapta catre eventualele programe anti-criza dezvoltate la nivel european, care implica infuzii serioase de capital si investitii din partea guvernelor. Cum insa Romania inca nu are un buget batut in cuie, industria va mai avea de asteptat pana se vor clarifica programele de investitii apte sa constituie un colac de salvare pentru principalul cotizant la bugetul de stat.

Emilian Berceanu



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img