Muzicianul Dan Pompiliu: „O simfonie este ca o fiinta. Are o viata care se exprima prin sunet, pentru ca simfonia se transforma odata cu tine”
Dan Pompiliu este trompetist la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacau. De mic copil, mama vroia sa-l faca muzician, iar tata, sculptor. Insa, pâna sa aleaga acest instrument, Dan Pompiliu a cochetat cu pictura, canotajul si scrisul. Acum, la vârsta maturitatii depline, muzicianul declara ca pe cât de mult se afunda in muzica, cu atât mai mult neglijeaza literatura. El spune ca in muzica este foarte mult de invatat, de memorat indelungat si foarte atent.
Ce reprezinta trompeta pentru muzician?
Dan Pompiliu: Trompeta imi dezvolta fel de fel de gânduri. Am ajuns sa studiez trompeta datorita bunicului meu. El cânta foarte frumos la flaut si la piculina. Bunicul mi-a transmis pasiunea pentru suflat. Mama nu vroia ca eu sa ajung ca tata, pentru ca el – sculptor fiind – era tot timpul plin de lut si de praf. Asa ca la un moment dat s-a pus problema ca cineva sa ma probeze si am ajuns la Dorel Maxim. Intre timp, m-am indragostit si de canotaj, insa, batalia cea mare am dat-o cu mine insumi la Scoala de muzica, atunci când la sfârsitul clasei a VIII-a, am fost plantat pe scena in fata publicului si pus sa cânt. Sunetul de trompeta m-a fascinat, iar atunci l-am perceput ca pe un sunet metafizic. Dupa Scoala de muzica din Piatra Neamt a urmat Liceul de Muzica Bucuresti, iar dupa anul 1980 am devenit liber profesionist. Dupa terminarea studiilor, am ales Timisoara, insa, pentru ca cei de acolo nu imi puteau asigura si cazarea, m-am reorientat. Cu Filarmonica „Mihail Jora” am inceput colaborarea imediat ce am terminat armata.
In ce fel v-a schimbat trompeta?
Dan Pompiliu: Tensiunea in timpul cântatului este foarte mare la suflatori. Interiorul sensibil se imbina cu ceea ce esti tu de fapt. Efortul de asimilare a informatiilor este foarte mare, iar odata intrat in rol te legi de niste repere. La mine, interiorul sensibil se imbina cu ceea ce sunt eu de fapt, iar alimentatia joaca un rol foarte important in activitatea mea. Am realizat ca ma simt mult mai bine si dau mai mult randament atunci când nu manânc carne. Am constientizat acest lucru in momentul in care sotia mea era plecata de acasa si am inceput sa ma hranesc intr-un mod diferit. Tot atunci am inceput sa scriu poezii pentru ca traiam altfel, ma hraneam altfel. La suflatori, consumul de carne este o mare problema. Duce la uscaciunea gurii, ancea este uscata si nu mai vibreaza cald, dulce, devenind astfel aspra. Asa ca, traind toate acestea pe propria piele, pot sa spun ca ma simt mai bine in pielea unui vegetarian.
Ce legatura este intre muzica si credinta?
Dan Pompiliu: Cu totii stim ca muzica iti da o stare aparte. Ei bine, pentru mine aceasta stare este aproape ingereasca. Când incep sa cânt si imi intru in stare, nimic nu mi se mai pare imposibil. Muzica este ca un ritual de credinta. Acest ritual imi este extraordinar de necesar deoarece spovedania o faci la biserica si are rolul ei. Ea ma ajuta sa supravietuiesc in mediul artistic. Daca ai credinta cât un graunte de mustar, ai totul. Aceasta stare se reflecta si vine ca un bumerang inapoi. Tocmai de aceea, atunci când vorbim despre iubire, vorbim atât despre iubirea spirituala, cât si despre iubirea fizica. Si pentru ca tot am facut trimitere aici la sensibilitate, imi vin in minte trei piese preferate: „Tablouri dintr-o expozitie” si „O noapte pe muntele plesuv” – de Modest Petrovici Musorgski si „Pasarea de foc” – de Igor Stravinski.
