Am crescut in Parcul Libertatii. Asa ii spun si acum. Cu tot respectul pentru familia Cancicov. Si cu toate ca, la drept vorbind, „parc” si „libertate” si-au cam pierdut sensul.
Pe vremea copilariei si a adolescentei mele – vorbesc de anii ’70-’80 – Aleea Parcului era una dintre cele mai selecte zone ale Bacaului. Imi amintesc ca, elev fiind, o profesoara m-a intrebat unde stau. Am raspuns scurt: „In Parc”. Hâtra, profesoara mi-a intors-o: „Serios? Si pe care banca dormi?”.
Am râs cu totii. Apoi, aflând ca locuiesc intr-unul din blocurile situate „dincolo de Teatrul de Vara”, mi-a marturisit ca ma invidiaza. N-a mai râs nimeni. Profesoara mi-a vorbit despre cât de frumoasa gaseste acea zona a Parcului Libertatii. Si cât e de ingrijta…
Mi-a pomenit despre linistea ei. Despre verdeata. Si – retin precis – despre o anumita poezie a trenurilor care trec prin apropiere.
Acum, acea parte a parcului nu mai are niciun fel de poezie. Si nu pentru ca trenurile trec din ce in ce mai rar… Nu! Zona a devenit una dintre cele mai neingrijite ale intregului Bacau. Un cosmar, nu alta; sa mor daca va mint!
Acelora dintre dumneavoastra care nu ma credeti pe cuvânt, v-as sugera sa faceti câtiva pasi prin preajma. Dar sa fiti cu bagare de seama: sa nu va sara cumva vreun tigru in spinare!
Ca parcul nu mai e parc, ci o adevarata padure tropicala. Iar daca scapati de tigru, aveti toate sansele sa fiti atacati de haitele de maidanezi. Pe mine m-au incoltit. Si pe nevasta-mea, si pe colegele nevesti-mii si pe mai multi locatari din zona care au si sunat la redactie.
Iar daca va ataca maidanezii, n-aveti pe unde fugi! Ca-s smârcuri. Si capcane naturale. Iar strada care duce spre Biblioteca Judeteana e plina de gropi. Cratere. Stau si ma intreb: cum de au putut lasa in paragina autoritatile locale un astfel de loc? O fi chiar asa de greu sa ingrijesti acea portiune de parc?
Ca doar defrisarea, toaletarea copacilor, gazonarea sau asfaltarea nu-s nici excursie pe Marte si nici operatie pe creier. Ma mai intreb si pe unde Dumnezeu s-or juca picii din cartier, ca tot o ardem academic cu drogurile, calculatorul si alte vrajeli de genul asta.
Nu vreau sa stiu ce remarca smechera ar primi, azi, un pusti care ar indrazni sa spuna ca locuieste in zona in care am copilarit si eu. Stiu precis, in schimb, ca nu i s-ar servi faza cu „pe care banca dormi?”. Ca nu mai sunt banci.