In ciuda consecintelor dure pe care le suporta, daca sunt depistati cu munca la „negru”, inca destul de multi angajatori prefera sa riste si nu renunta la aceasta practica. Prin urmare, si luna trecuta, Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau a depistat persoane care lucrau fara forme legale.
Pentru incalcarea legislatiei muncii, inspectorii ITM au sanctionat contraventional 32 angajatori, dintre care 19 nu respectau reglementarile privind relatiile de munca. Valoarea totala a amenzilor suportate de catre acestia din urma se ridica la 174.000 lei, suma din care mai bine de 75 la suta o reprezinta sanctiunile pentru munca la „negru”.
„Dintre cei 19 agenti economici sanctionati pentru nerespectarea legislatiei referitoare la relatiile de munca, 11 foloseau in activitate, in total, 14 persoane fara a le fi incheiat o forma legala, respectiv contract individual, Unii angajatori aveau mai mult de un astfel de caz. La SC Davelectric Company SRL, de exemplu, au fost identificate trei persoane care lucrau fara contract de munca, iar la SC Toleanis SRL, alte doua. Prima firma a fost amendata cu 30.000 lei, iar cea de-a doua, cu 20.000 lei”.
Dan Buftea, purtator de cuvânt al ITM Bacau
Pentru fiecare lucrator identificat fara contract de munca, inspectorii ITM au aplicat o amenda de 10.000 lei angajatorului in cauza, adica valoarea minima, sanctiunea prevazuta de lege fiind de 10.000-20.000 lei.
Ceilalti opt agenti economici surprinsi ca se abat de la legislatia privind relatiile de munca au suportat amenzi totale de 34.000 lei. Ei nu respectau prevederile legale privind munca suplimentara, repausul saptamânal ori registrul general de evidenta a salariatilor.