Cei mai multi cer sa li se recunoasca vechimea in grupe superioare de munca. Altii solicita sa li se ia in considerare acordul global la stabilirea cuantumului pensiei. Nu putini reclama ca au o pensie foarte mica, raportat la stagiul lor de cotizare. Conducerea Casei de Pensii considera ca nemultumirile pornesc de la Legea 263/2010, care „este proasta”.
Concomitent cu sesizarile adresate conducerii Casei Judetene de Pensii (CJP), sute de pensionari si asigurati apeleaza si la instanta, pentru a-si câstiga drepturile care, considera ei, li se cuvin. In prezent, nu mai putin de 400 de plângeri depuse de catre pensionari sau persoane asigurate in sistemul public de pensii sunt acum pe rolul instantelor de judecata. Mare parte din aceste dosare au ca obiect nevalorificarea grupelor superioare de munca, deoarece angajatorii nu le-au eliberat reclamantilor adeverinta precum ca au lucrat in conditii grele ori le-au dat, dar fara temei legal.
Nu lipsesc, insa, nici sesizarile care se refera la cuantumul prea mic al pensiei ori la faptul ca la stabilirea acesteia nu a fost luat in considerare acordul global. Zilnic, acestor pensionari si asigurati li se adauga altii si altii, care, dupa ce au trecut pe la Casa de Pensii, fara sorti de izbânda, iau calea instantei de judecata. Gheorghe Purcaru, din Pirjol, este hotarât si el sa mearga pâna in pânzele albe ca sa obtina ceea ce el crede ca i se cuvine. Nemultumirea lui este legata de faptul ca indicele de corectie a pensiei nu i se aplica „din momentul in care m-am pensionat, adica din 12 decembrie 2010”.
„Am facut doua cereri de revizuire, pentru ca am vazut ca nu s-a calculat corect. Indicele de corectie l-am primit numai din 2014. Eu consider ca este corect sa mi-l dea de când m-am pensionat. Sunt hotarât sa merg in instanta. Ma voi inscrie intr-o asociatie de pensionari, ca sa fiu mai sigur de reusita” Gheorghe Purcaru, pensionar
El si-a exprimat acest of si fata de directorul executiv al CJP Alina Iftode, care i-a explicat ca indicele de corectie si in cazul lui a fost acordat corect, adica pentru perioada 1 ianuarie 2011-22 ianuarie 2013, diferenta de bani fiindu-i achitata din noiembrie 2013 pâna in ianuarie 2014. Dar pensionarul ramâne la convingerea lui.
Sunt si zeci de procesomani
Inca din 2004 si Ilie P., din Bacau, tot bate pe la usile CJP si ale instantelor de judecata. Atunci, ca urmare a recalcularii pensiei, potrivit actelor normative, punctajul lui real rezultat a fost mai mic decât cel estimat si inscris pe cupon, pâna la reluarea calculului. Dar cuantumul pensiei i-a ramas neschimbat. „Nu a pierdut niciun leu la pensie, dar face reclamatii peste reclamatii ca el vrea punctajul anterior, care era estimat, a precizat directorul CJP.
A depus zeci de contestatii, inclusiv la Casa Nationala de Pensii si nu i s-a dat dreptate. Exista si mai multe hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile, care, de asemenea, nu-i dau câstig de cauza, dar ne tot actioneaza in instanta. In plus, aproape in fiecare joi vine la audienta cu aceeasi problema. Este foarte agresiv in limbaj si chiar in gesturi. Pierdem o gramada de timp cu el, in detrimentul altor pensionari.” De ani buni, CJP Bacau se confrunta cu peste 20 de astfel de procesomani.
Probleme multe si complexe
Dar marea majoritate a pensionarilor si a asiguratilor care se adreseaza Casei de Pensii si instantelor de judecata au doleante rezonabile. Multi asigurati care se plâng sunt dintre cei care au lucrat mai putin de 6 ani in grupe superioare de munca.
Cer ca si ei sa beneficieze de reducerea vârstei de pensionare, nu numai cei cu o vechime de peste 6 ani in grupa I si/sau a II-a de munca. Alaturi de ei, o multime de pensionari reclama ca acordul global, sistem de plata in care au muncit multi ani, nu li s-a luat in calcul la stabilirea cuantumului pensiei. Nu putini sunt si cei nemultumiti ca, dupa zeci de ani de munca, au aproape aceeasi pensie cu a celor care au lucrat o perioada scurta. Lor li se adauga alte zeci de pensionari de boala care au fost trecuti intr-un grad superior de invaliditate, ca urmare a agravarii starii lor de sanatate, dar, culmea, au pierdut la pensie.
„Toate aceste probleme sunt create de Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care este un act normativ prost. Au fost aduse la cunostinta parlamentarilor, dânsii sunt receptivi, dar lumea trebuie sa stie ca o lege, cum este cea a pensiilor, care a generat probleme atât de multe si de complexe, necesita timp ca sa fie schimbata”, Alina Iftode, directorul executiv al CJP