aTe iubesc, Mos Nicolae!/ Si sunt sincer cand o spun…/ Doar pe tine, pe bunicul, pe taticul/ Si pe bunul Mos Craciun.” De cand nu ati mai citit ceva asa de frumos? De cand sufletele noastre acoperite de pulberea zilelor netraite n-au fost scuturate de un fior alb? De cand nu am mai rostit, macar in gand, naivele si curatele poezioare care sa ne duca macar o clipa inapoi, in copilarie, acolo unde orice zi era minunata, mai cu seama daca era din decembrie. Cata vreme a trecut, nu-i asa? Prea multa vreme… Prea multe orgolii fara sens, prea multa incrancenare otravitoare, prea multe ambitii sterpe, prea putina iubire si caldura. Esti naiv, amice, traiesti pe alta lume, imi vor spune multi. Ei, si, daca traiesc urgent inutil si habotnic truditor in aceasta lume a prioritatilor stupide o sa fiu fericit? Dupa experienta de pana acum, s-a dovedit ca exista prea putina fericire intreaga prin aceasta existenta pe care mi-am oferit-o cu o voluptate ce merita alte intrebuintari. Dar nu sunt singurul care a pierdut cararea simpla a trairilor pentru a parcurge gafaind bulevardele reci ce duc spre un nicaieri frumos ambalat si luminat.
Dar bine ca vine decembrie! E luna in care putem sa ne despuiem de toate celelalte luni, de apasarea unor vesminte din fonta frivola ce ne deformeaza trupul si sufletul. Iar daca rezistam bezmeticei ispite de a alerga dupa cadouri la moda si cat mai aspeciale”, atunci chiar ca avem sansa de a ne purifica, de a redeveni noi, cei dinaintea sfarsitului lumii in care o carticica de colorat si-o pereche de ciorapei impletiti erau darurile perfecte. Ce bine ca-i decembrie, ce bine-ar fi sa nu se termine niciodata! Sau doar din cand in cand, in vreun colt de primavara, ca sa ne dragostim sub flori. Dar si asta-i alta viata! aDragul meu Mos Nicolae,/ Te astept intr-o odaie/ Cu un cosulet cu mere/ Si un altul plin cu pere.”
Nelu Brosteanu
nelu.brosteanu@desteptarea.ro
