24 octombrie 2024
ActualitateTeroare la bloc Un locatar ameninta ca arunca toate apartamentele in...

Teroare la bloc Un locatar ameninta ca arunca toate apartamentele in aer

Locatarii unui bloc de pe strada Mircea Eliade, din Bacau, sunt speriati ca ar putea sari in aer in orice clipa. Proprietarul unui dintre apartamente ameninta ca va provoca o explozie. Acesta acuza ca este terorizat de vecinii sai. Barbatul pretinde ca este gazat si urmarit permanent atat in propria locuinta, cat si pe strada si in magazine. Autoritatile nu pot interveni in acest caz. Singura cale de rezolvare a situatiei este in instanta.

Un bloc de pe strada Mircea Eliade, din Bacau, pare la fel ca oricare altul, insa „fierbe” mocnit. Aproape toti locatarii sunt speriati ca blocul ar putea sari in aer. „Avem un vecin care ne ameninta cu explozia, ne-a declarat Marin Ianau. Ne terorizeaza zi si noapte. Iese la geam si injura. Toata noaptea bantuie prin bloc, ne bate la usa si fuge. Sustine ca noi il chinuim, ca nu poate dormi din cauza noastra. Noi nu il deranjam in niciun fel si nu mai putem suporta aceasta situatie”. Florentina Vizitiu spune ca vecinul lor le bate toata noaptea in usa, striga pe scari si pleaca. Margareta Nita povesteste cosmarul pe care l-a trait intr-o noapte. „Toata noaptea am stat treaza. Auzeam cum bate in usi si fuge. Scartaia balustrada si m-am uitat pe vizor. Il vedeam cum bate in usi, injura si fuge”. Cel mai chinuit dintre vecini este Gabriel Pusleghea. „Eu locuiesc in apartamentul de deasupra celui in care s-a mutat acest vecin. Ma acuza ca il gazez, ca ii infestez apa. Ma ameninta mereu. Mai nou, spune ca arunca blocul in aer”.



aTrebuie sa fac ceva sa scap”

Neculai B., vecinul suparat pe toti locatarii blocului de pe strada Mircea Eliade, povesteste intamplari neverosimile. „Sunt urmarit zi si noapte. Vecinul de deasupra stie in ce camera ma mut si baga freon. Cred ca are puse camere de luat vederi. Nu pot dormi noaptea din cauza freonului. Ma gazeaza, imi baga praf peste tot”. Barbatul sustine ca exista o conspiratie impotriva sa. „Si vecinii din blocul de peste drum ma urmaresc. Ii semnalizeaza celui de deasupra in ce camera sunt. Cand plec de acasa pornesc de peste tot claxoanele. Sunt urmarit peste tot. Trebuie sa fac ceva sa scap”.

Internare definitiva, doar in urma unei fapte penale

Locatarii inspaimantati au cerut sprijinul autoritatilor, insa acestea i-au sfatuit sa il dea pe vecinul furios in judecata. „Am anuntat politia, spune Marin Ianau. Am vrea sa i se opreasca gazele”. Autoritatile nu pot lua masuri impotriva barbatului. „In momentul in care exista o astfel de sesizare, ne ducem si o verificam. Vorbim cu vecinii si incercam, impreuna cu reprezentantii Sectiei de politie nr. 2 si cu cei ai SPAS Bacau, sa-l ducem pe bolnav la Psihiatrie, unde i se face un control si primeste ingrijire de specialitate”, declara Daniela Titaru, director general adjunct al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau. In momentul in care vecinul lor ii deranjeaza, locatarii pot apela numarul de urgenta 112 si sa solicite interventia politiei si a ambulantei. aAcestia il pot aduce la spital, a spus dr. Carmen Covrig, seful sectiei Psihiatrie, din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta. Noi il vom prelua si vom stabili daca este vorba despre o afectiune psihica”. Dar si in cazul in care medicii psihiatri vor ajunge la aceasta concluzie nu inseamna ca pacientul va fi scos din locuinta lui. Cum el are familie, ar putea fi internat permanent intr-o unitate medicala doar la cererea ei si justificat de faptul ca ea nu il poate supraveghea si, ca atare, nu exista siguranta ca el isi ia tratamentul prescris. In cazul in care, insa, a savarsit o infractiune, este mult mai simplu. Politia ar intocmi dosar penal si ar cere Serviciului de Medicina Legala expertiza psihiatrica. La randul lor, locatarii, in baza certificatului de expertiza medicala, pot cere in instanta internarea definitiv intr-o unitate medicala, precum spitalul de la Grajduri. aDaca nu a savarsit o fapta penala, nu se poate face nimic”, a conchis doctorita Carmen Covrig.
Doina Mincu
Silvia Patrascanu
Elena Tintaru



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img