A fost primul vers dintr-un slogan alcătuit pe loc de filologii băcăuani la cursul festiv (20 mai) al celor cinci facultăţi pe care le are Universitatea „Vasile Alecsandri“. În Sala Sporturilor, ca de obicei, s-a reunit promoţia 2014, care a dorit să fie auzită cu ceva numai al lor. Al doilea vers – şi ultimul – venea ca o motivare a imperativului negativ („Că suntem la Litere“), adresată direct noii generaţii de profesori şi indirect oricărui autor de mesaj scris. Şi pentru a nu se crede că doar virgulele sunt unitatea de măsură a performanţei lingvistice, s-a strigat aproape imediat: „Româna corectă!“
Mai e nevoie să ţinem seama de normele limbii naţionale? Ultimele numere ale revistei „Tribuna învăţământului“, care din 1949 apără cauza şcolii, analizează rezultatele de la simularea examenului de bacalaureat şi a evaluării naţionale, sub titluri neliniştitoare.
Cel mai neobişnuit pare un joc de cuvinte dacă nu ar ascunde o realitate tristă: „Simularea simulării“, reluat în două ediţii (31 mart. şi 7 apr.), după ce s-a apelat la DEX: „a simula = a da, în mod intenţionat, o impresie falsă“; „simulare = prefăcătorie, falsificare“. Un aspect contestat de toată lumea este decizia de a nu fi trecute în catalog rezultatele, ceea ce se traduce prin lipsa motivaţiei în învăţare. (E cunoscută povestea cu şoricelul care e pus să străbată trei tuneluri, la capătul cărora se află, pe rând, o bucată de brânză – întărire pozitivă –, un curent de mică tensiune, doar pentru a-l scutura puţin – întărire negativă – şi… nimic. Cobaiul nostru evita al treilea tunel, preferând chiar şi o mică zgâlţâială.) De aici şi până la persiflarea lucrării scrise, elaborată fără răspundere măcar pentru calitatea exprimării, nu e decât un pas.
După trei zile, am asistat la cursul festiv al filologilor, în Amfiteatrul „Dumitru Alistar“. Am notat câte ceva care ar putea reconstitui o atmosferă, dar şi un legământ cu viaţa: * „Să fim tandri, nedecepţionaţi!“ (Simina Mastacan, decana Facultăţii); * „Să iubim, să sperăm, să iertăm“ (vers dintr-un cântec interpretat de un absolvent); * „Visurile se schimbă: în copilărie, viaţa e tărâmul unei prinţese şi al feţilor-frumoşi. Acelea sunt visele. Acum e altceva“ (şefa de promoţie); * „Vrem să fim oameni de valoare, nu de succes“; * „Cuvinte-cheie pe care ni le-au transmis profesorii: comunicare, curaj, putere, gândire liberă, demnitate, ambiţie, respect“. Cel mai aşteptat moment, al mimării dascălilor, a avut ceea ce îi trebuia: decenţă, simţul măsurii, dar mai ales dovada studiului temeinic. Când o studentă, deghizată în profesor participant la o şedinţă de catedră, îl pune la punct pe un coleg mai mult decât vorbăreţ („Ştii ceva? Hai să nu mai discutăm discuţii!“), acesta îi răspunde prompt: „Şi ce, crezi că mă impresionezi cu complementul intern?“
Dar cea mai interesantă noutate a cursului festiv 2014 a fost chiar tema acestuia: Vasile Alecsandri. A propus-o cineva de la Comunicare şi relaţii publice – asist.univ.dr. Florinela Floria –, iar studenţii au reacţionat imediat. L-au solicitat pe lect.univ.dr. Adrian Jicu, care predă literatura paşoptistă, să ţină cursul final, iar acesta a făcut o demonstraţie de felul cum se poate transmite acelaşi adevăr într-o formă mai mult decât agreabilă. A imaginat o corespondenţă primită de la poet (ne-a şi arătat un plic masiv, vechi, cu marcă poştală) şi a făurit sub ochii noştri răspunsul. Nu putea lipsi referirea la oful etern al Bacăului: „Să-ţi iei gândul de la casa ta! Degeaba te-ai născut în Bacău“. I-am dat dreptate lui Ioan-Lucian Popa, unul dintre „boierii” cărora cu plecăciune se adresa redactorul de la „Ateneu“: „Ar trebui să fie în fiecare an această temă, căci căile de a o aborda sunt infinite“. Are dreptate Adrian Jicu: „Alecsandri e o poveste fără sfârşit“.
