Cel mai bogat dintre români si-a batut joc de câteva sute de bacauani. I-a folosit si i-a aruncat ca pe niste masele stricate, fara sa le plateasca munca.
Nu a contat ca sunt specialisti in domeniul chimiei, ca sunt muncitori cu inalta calificare, ca oameni ca ei nu gasesti pe toate drumurile. Le-a dat un sut in fund si a plecat in inima Africii, la vânatoare de elefanti si bivoli precum vede el in oglinda in fiecare zi.
Mai apoi a aparut la tv si, din jiltul sau somptuos, clameaza ipocrit ca ii este rusine sa se duca printre angajatii sai, fiindca nu le-a dat banii.
Printre acesti angajati, disperati de lipsa banilor si cu nervii facuti ferfenita de promisiunile de plata repetate si neonorate, am intâlnit miercuri, la actiunea de protest din centrul Bacaului, un om mai scund, incaruntit, cu tristetea adunata in riduri, care cu toate puterile sale sufla intr-un soi de ocarina, ca sa tina isonul de zgomote colegilor protestatari.
S-ar fi vrut auzit de sefii judetului, de la care spera sa primeasca o mâna de ajutor in privinta locului de munca ce ii fuge de sub picioare.
Dar din povestea sa, din ideile sale, rostite cursiv, logic, implacabil, a razbatut mai multa resemnare. Resemnarea unui inginer cu mare experienta, care stie ca si-a facut datoria fata de un patron, fata de statul român, iar in ambele situatii a fost imbrâncit brutal pe scari, scuipat si ocarât.
A intrat in viata si s-a purtat ca intr-o catedrala, a spus omul, l-a creditat pe patron cu munca sa inalt calificata, si-a platit datoriile la stat cu mult inainte de scadenta si ar fi sperat ca Statul sa isi scoata palaria in fata lui.
Numai ca, surpriza! Statul nu numai ca nu i-a oferit nici o recunoastere cât de formala, dar l-a mai si injurat, l-a scuipat si l-a trântit cu fata in noroi. De ce? Pentru ca acelasi Stat are, chipurile, legi pe baza carora functioneaza, dar care sunt facute parca inadins sa apere doar inavutitul, iar pe cel marunt sa il puna pe drumuri pentru a-si obtine drepturile ce stau degeaba scrise pe un contract.
Nu s-a aratat la fata nici un politician la mitingul chimistilor de la Amurco. Vreunul dintre cei aflati, atunci, in campanie electorala, atât de viteji in fata propriilor oameni, adunati cu autobuzele de prin judet, la mitinguri zgomotoase, chipurile, de sustinere.
Politicieni de altfel spirituali, priceputi la ironii si sloganuri, fermi in a vrea binele poporului precum untul topit, oameni scrobiti, cu coloana vertebrala, dar de sarpe. Inginerul s-a dus la vot, dupa ce politicienii l-au buzunarit sa isi faca campanie electorala.
Anomalie sau normalitate româneasca?
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
