22 octombrie 2024
ActualitatePrimarii nu au nevoie de recuperare / „Sa copilarim impreuna"; cu Centrul...

Primarii nu au nevoie de recuperare / „Sa copilarim impreuna”; cu Centrul Daniel

Asociatia de Sprijin pentru Copiii cu Handicap Neuromotor – Centrul „Daniel” din Bacau a organizat ieri, in sala mare a Palatului Administrativ, seminarul „Modele de bune practici in serviciile sociale din mediul rural”. Evenimentul a fost realizat in parteneriat cu Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC) si Consiliul Judetean (CJ). La seminar au participat institutiile si organizatiile care desfasoara activitati destinate copiilor din mediul rural: Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC), Asociatia „Lumina”, FSC, CJ Bacau, fundatiile „Calabria” din Racaciuni si „Episcop Ioan Duma” din Faraoani. Organizatorii i-au invitat, de asemenea, pe toti primarii din judet, care aveau sansa sa afle despre parteneriate, finantari si beneficiile pe care acestea le aduc copiilor cu handicap din mediul rural, unde nu exista servicii de recuperare. Unii edili si-au trimis subalternii, insa majoritatea nu au reactionat deloc. Cu toate ca 27 de primarii au confirmat participarea la seminar, doar 15 au fost prezente, prin referentii sociali. Un singur primar, din cei 93, cati are judetul, a venit la seminar: Eugen Antica din Prajesti. In 15 ani de activitate, Centrul „Daniel”, care are kinetoterapeuti, psihopedagogi si asistenti sociali, a ajutat 1240 de copii. Activitatile educative si de recuperare s-au desfasurat in cadrul unor proiecte cu finantare europeana sau locala. Seminarul face parte dintr-un proiect mai amplu al Centrului „Daniel”, destinat recuperarii copiilor din mediul rural si diminuarii marginalizarii la care sunt supusi. De trei ani, asociatia are parteneriate cu primariile din Faraoani si Racaciuni, localitati in care kinetoterapeutii Centrului „Daniel” se deplaseaza saptamanal. Cu prilejul seminarului, in holul mare al Prefecturii au fost prezentate desene realizate de elevii bacauani. Creatiile au fost alese dintre cele inscrise la concursul judetean organizat de ASCHP – „Copilarim impreuna” – care va avea loc vineri, la sediul asociatiei. Scris de Silvia Patrascanu





spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img