21 octombrie 2024
ActualitateTrusoul pentru nou-nascuti, un fiasco lamentabil

Trusoul pentru nou-nascuti, un fiasco lamentabil

Hainute, lenjerie si produse pentru ingrijirea bebelusului in valoare de 150 de lei. Atat ar fi trebuit sa primeasca de la statul roman fiecare cetatean nou nascut in prima sa saptamana de viata. Ceea ce se dorea a fi un stimulent pentru tinerele mame, in conditiile in care scade natalitatea, s-a dovedit un esec din toate punctele de vedere.

Programul, initiat de guvern
in 2007, pur si simplu nu functioneaza din lipsa de fonduri. Asta n-ar insemna nimic daca parintii bebelusilor n-ar fi purtati pe drumuri de functionarii plictisiti. aEu n-am cerut nimic de la statul roman. Cand am fost sa-mi declar copilul la Starea Civila mi-au spus ca trebuie sa facem si un dosar pentru trusou. E primul nostru copil si ne-am bucurat ca statul ii face un dar. Dar de atunci ne tot poarta pe drumuri de la o luna la alta, sau de doua ori pe luna, pe la ghiseele primariei. De vreo cinci luni ni se tot spune ca nu au venit banii de la Bucuresti”, ne-a spus Iulian Bibire, unul dintre parintii de bebelusi care nu si-au primit trusoul. aValoarea nu este mare. E vorba de gest. Ca sa nu mai vorbim ca ne tot cheama la Primarie, si cand ajungem acolo ne trimit acasa ca nu au bani. Vor sa incurajeze nataliatea. Cu ce? Cu o alocatie de 40 de lei pe luna? Bine ca ii ghiftuiesc pe astia de la regii care primesc intr-o luna cat un muritor de rand in doi trei, ani”, a spus si Ionela Hanganu, o prospata mamica. aCe spun ei ca nu au bani? Dar cati copii se nasc in Romania? Sute de milioane? Sa-i vada pe functionarii de stat cat incaseaza luna de luna. Trusoul era pentru copii de o saptamana. Au trecut patru luni si nu l-am primit. Va dati seama, daca ar fi dat haine, ce faceam acum cu ele? Traim intr-un stat de rahat si mirosim cu totii a nesimtire”, ne-a spus si Neculai Nanu.



Data platilor, secret bine pazit

Am incercat sa vedem cu ochii nostri, in calitate de cetateni obisnuiti, care este situatia la Serviciul Public de Asistenta Sociala al Municipiului Bacau. Am fost intampinati de o doamna foarte ocupata, care suspicioasa, ne-a imanat patru cereri pentru completarea tutror datelor necesare pentru obtinerea indemnizatiilor si mult doritului trusou. Incurcati in hartii, am cerut mai multe detalii insa, replica a venit usturator: aNu am timp! Sa nu ne incurcam in explicatii inutile. Informatiile legate de modul de obtinere a banilor si de cine vor putea fi ridicati le vom furniza mamei in momentul in care va depunde cererile si actele la noi”, a incheiat scurt angajata platita, sa stea la dispozitia noastra in astfel de cazuri. Asa ca am iesit din institutie cu mai multe dileme. Raspunsurile le-am obtinut de la purtatorul de cuvant al Primariei. aCred ca stiti ca finantarile se fac de la bugetul de stat. Noi ii primim prin Directia Muncii si apoi ii dam beneficiarilor. Pana acum s-au adunat 561 de dosare la plata. Pe 14 octombrie s-a facut o rectificare de buget si a fost introdus la plata pe 6 noiembrie un numar de 108 dosare. Restul vor primi contravaloarea trusoului atunci cand ne va veni restul de bani de la buget, in functie de data depunerii dosarului”, ne-a spus Mihaela Grosu, purtatorul de cuvant al Primariei Bacau. Scris de Mioara Radu, Dana Pilat



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img