Pe zi ce trece, cunoscuta statiune Slanic Moldova incepe sa-si recapete aerul de altadata. Renumitele izvoare minerale au fost renovate, pavajul este schimbat, terasele varuite proaspat, au aparut locuri noi de joaca pentru copii, bancile au fost schimbate si s-au construit foisoare. In zona hotelurilor, culorile vii ale cladirilor arata de la distanta ca hotelierii fac tot posibilul sa-si mentina afacerile pe linia de plutire, venind totodata cu oferte atractive pentru turisti.
Animata de turisti, statiunea Slanic Moldova din judetul Bacau, arata mai bine ca oricând. Am nimerit in Slanic Moldova intr-o zi libera si mi-a placut freamatul statiunii. Ce-i drept, nu mai fusesem in zona de ceva vreme, insa, intre timp am auzit ca „se lucreaza” in statiune. Prezenta la fata locului mi-a confirmat acest lucru.
Centrul statiunii arata foarte bine dupa renovare. Parcul este impecabil, izvoarele sunt renovate, pavajul a fost inlocuit, au aparut locuri noi de joaca pentru copii si umbrare. Nelipsiti din acest peisaj sunt comerciantii de miere de albine, catina, afinata, visinata, caisata sau suveniruri. O sticla de jumatate de litru din licorile enumerate mai sus se vinde cu 10 lei, iar vânzatorii se jura sa produsele sunt bio. “Totul este natural, facut de mâna mea, acasa. Un paharel de tarie servit la masa, nu face rau nimanui”, spune Georgeta Truta, comerciant. Oamenii trec, se uita, intreaba, iar unii dintre ei cumpara câte ceva pentru cei de acasa.
Tratamente naturiste
Izvoarele minerale din statiunea Slanic Moldova continua sa fie principala atractie pentru turistii care spun ca apa de aici este calea naturala de tratament pentru numeroase afectiuni digestive, ale glandelor anexe, ale aparatului respirator, ale bolilor de nutritie si metabolism. Apa este dozata pentru a nu se risipi, iar la izvoarele care curg mai greu, se formeaza uneori cozi. “Din tinerete am avut probleme cu stomacul – spune Elvira Toma.
De când mi-a recomandat medicul de familie o cura cu apa minerala de la Slanic Moldova, vin frecvent aici si ma simt bine”. La un alt izvor, l-am intâlnit pe Mitica Manea, un barbat aflat la vârsta pensionarii care venise in Slanic sa se aprovizioneze cu apa. “Am avut probleme in viata si cu stomacul si cu ficatul – declara Mitica Manea. Cineva mi-a recomandat sa beau apa de aici, iar in timp, am observat ca m-am vindecat si ma simt bine”.
Izvoare si caracteristici
Cei care nu cunosc efectele tamaduitoare ale apelor minerale de aici pot afla ca „Izvorul nr. 1” are apa sulfuroasa, sodica, clorurata, carbo-gazoasa, bicarbonata, iodurata si hipotona. Apa este recomandata pentru cura interna, in afectiuni gastrice (gastroduodenite cronice, ulcer, tratament de repaus functional al ficatului), in afectiuni hepatobiliare (colecistita cronica simpla sau litiaza, diskinezie biliara, pancreatita cronica), pentru boli metabolice (guta, obezitate, dislipidemii) si are actiune antialergica (urticarii, alergii alimentare).
„Izvorul 1 bis” are apa slab sulfuroasa, borica, carbo-gazoasa, bicarbonatata, iodurata si hipertona. Apa se bea si este pentru afectiuni gastrice, colecistita cronica, constipatii, ulcer gastric si duodenal, sechele dupa ficat operat (boala reziduala a tractului biliar), boli metabolice (diabet, guta), stari alergice.
„Regele izvoarelor minerale”
„Izvorul 3” este numit si „Regelei izvoarelor minerale” din Slanic Moldova. Are apa iodurata, clorurata, sodica, carbo-gazoasa, bicarbonatata si hipertona. Se foloeseste in cura interna si se recomanda prudenta terapeutica pentru vârstnici, denutriti, surmenati, hipertensivi. Apa se bea in cazul afectiunilor tubului digestiv (gastrite, ulcere hiperacide, colecistite hipotone, constipatii rebele). Din „Izvorul 5” apa nu se bea.
Ea este folosita doar in cura externa, fiind o apa oligominerala, feruginoasa, carbo-gazoasa si hipotona. Cei care vin la acest izvor folosesc apa pentru inflamatii cronice oculare sub forma de aerosoli, inhalatii, pulverizanti. Despre apa de la „Izvorul 6” se spune ca trebuie folosita cu prudenta pentru ca are o concentratie foarte mare.
Apa este iodurata, sodica, clorurata, bicarbonatata si hipertona si se foloseste doar dupa investigatii atente, pentru gastrite cronice, hipoacide, insotite de constipatie, constipatie obisnuita, boli de nutritie si metabolism, colecistite cronice, hipotone. Cei care beau de la „Izvorul 8” stiu ca apa de aici mareste secretia gastrica, dar nu modifica acidul clorhidric. Ea are efect terapeutic in gastrite cronice, hipoacide, insotite de constipatie, constipatie obisnuita, boli de nutritie si metabolism, colecistite cronice, hipotone.
„Izvorul 10” are apa iodurata, sodica, clorurata, bicarbonatata si hipertona. Ea se foloseste cu mare prudenta in cura interna, având o concentratie foarte mare. Bolnavii o beau pentru gastrite cronice, hipoacide, insotite de constipatie, constipatie obisnuita, boli de nutritie si metabolism, colecistite cronice, hipotone.
Apa de la „Izvorul 14” se recomanda cu prudenta vârstnicilor, denutritilor, surmenatilor si hipertensivilor. Ea este putin sulfuroasa, bromurata, iodurata si contine fier. Se foloseste in afectiuni ale tubului digestiv (gastrite, ulcere hiperacide, colecistite hipotone, constipatii rebele) si se recomanda celor care nu suporta sulful sau celor care au anemie feripriva. La „Izvorul 15” gasim apa buna pentru stomac.
Apa unica in tara
Turistii care se trateaza cu apa de la „Izvorul Ciunget” spun ca aici se gaseste o apa unica in tara. Caracterizarea chimica arata ca apa este alcalina, slab clorurata, carbo-gazoasa si hipotona. Ea este bauta de cei care sufera de boli hepatobiliare (influenteaza caile biliare si functia ficatului), hepatice cronice (chiar lent evolutive), diabet, guta, litiaze renale. Ultima oprire o facem la Izvorul “Sonda 2″, a carui apa este folosita in tratarea afectiunilor renale, digestive si hepatice. Nu se recomanda celor cu debilitati, nevroticilor sau celor proaspeti operati pe stomac si ficat. Cei veniti cu bilet de tratament beneficiaza de recomandarile medicilor, ceea ce se recomanda si pentru turistii ocazionali.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.