20 octombrie 2024
ActualitateRubrica saptamanala despre piata de capital / Adevarat si corect

Rubrica saptamanala despre piata de capital / Adevarat si corect

Principiile contabilitatii reprezinta unul dintre primele subiectele tratate in marea majoritate a cartilor de specialitate. Toti cei ce aspira sa devina contabili sau economisti, dar si orice manager, care trebuie sa fie foarte bine familiarizat si cu aspectele economice, sunt la curent cu aceste principii, pe care se bazeaza de altfel metoda contabilitatii.
Cu ani in urma, ca manager comercial al unei societati, am simtit nevoia sa urmez un curs special de management economic. Desigur ca am acordat atentie maxima principiilor contabilitatii, acestea fiindu-ne prezentate chiar in debutul cursului. Inca de atunci un principiu mi s-a parut ca poate da nastere cel putin la anumite interpretari, astfel ca mi-a atras in mod special atentia. Iata si formularea sa, foarte pe scurt: aadevarat si corect”. Inainte de a merge mai departe, trebuie sa va asigur ca, dintre toate principiile contabilitatii, acesta este singurul ce poate genera anumite semne de intrebare, sau altfel spus poate fi tratat mai degraba ca un koan Zen, celelalte fiind cu mult mai aproape de asteptarile firesti: principiul autonomiei, principiul prudentei, principiul continuitatii activitatii, etc.
Aparent paradoxal la o prima vedere, parerea mea este ca o posibila explicatie a actualei crize financiare globale s-ar putea baza chiar pe acest principiu … Eu nu exclud ideea ca anumiti responsabili ai unor institutii financiare au creat in decursul ultimilor ani (nu doar in ultimele luni), o multime de balante aadevarate si corecte”, dar neconforme cu realitatea. Iar ceea ce este mai grav este faptul ca nu este de loc exclus ca raportarile sa se fi departat din ce in ce mai mult de realitate… Ceea ce majoritatea specialistilor si analistilor numesc acum abubble” (balon), este posibil sa se fi umflat in timp si prin anumite artificiii contabile. Probabil ca pe masura trecerii timpului vom incepe sa aflam din de in ce mai multe despre astfel de lucruri. Eu ma astept la o multiplicare a cazului Enron, asadar peste cativa ani vom citi carti si vom viziona filme gen aadevarul despre banca X „.
Pentru cititorii mai tineri, voi reaminti pe scurt marele scandal financiar ce a culminat in anul 2001 cu falimentul gigantului american Enron. In esenta a fost vorba de raportarea unor profituri nereale, dar, cel putin intr-o prima analiza, adevarate si corecte. Profitul fictiv rezultase ca urmare a unor operatiuni dintre Enron si anumite companii offshore controlate de Enron. Astfel, majoritatea datoriilor si a pierderilor Enron au fost transferate catre aceste alte entitati, ceea ce a permis ca raportarile companiei mama sa arate excelent. Acest lant de firme offshore a fost creat de catre echipa de economisti de la Enron condusa de Directorul Economic (CFO) Andrew Fastow. Printr-o serie de manipulari sofisticate, Fastow a realizat in acest timp castiguri de sute de milioane de dolari pentru familia sa si cativa prieteni, in timp ce actionarii Enron nu erau la curent cu nici una dintre aceste operatiuni. Balonul s-a spart in decembrie 2001, odata cu falimentul Enron.
Nu pot incheia acest subiect fara a reaminti faptul ca scandalul Enron a generat si disparitia marii firme de audit financiar Arthur Andersen, la vremea aceea unul dintre primii cinci jucatori mondiali in domeniu, firma care a garantat ca raportarile Enron sunt aadevarate si corecte”. Vreau sa subliniez de asemenea si faptul ca majoritatea expertilor au fost inca de atunci de acord asupra faptului ca neregulile de la Enron au fost favorizate de dereglementarea vanzarii de electricitate. Ceea ce este deosebit de semnificativ este faptul ca exact lipsa unor reglementari mai stricte se pare este si acum unul dintre principalele motivele ale crizei actuale, in special in ceea ce priveste activitatea bancilor de investitii, dar nu numai.
O perspectiva interesanta, avizata si cat se poate de serioasa asupra crizei o veti gasi in ultima carte scrisa de binecunoscutul miliardar George Soros aNoua paradigma a pietelor financiare”. Romanii fiind tentati mereu sa faca haz de necaz, in continuare redau o parabola care circula intens zilele acestea pe email, tot in ideea de a aexplica” actuala criza. Desigur, nu trebuie uitat ca uneori este de preferat ca lucrurile extrem de grave sa fie spuse in gluma.
Intr-un sat a venit un investitor strain care i-a spus primului localnic intalnit: adaca imi aduci o broscuta, iti dau 10 Euro pe ea”. Omul a fugit repede in padurea din spatele casei, a luat o broscuta pe care i-a dat-o investitorului, primind de la acesta 10 Euro. In zilele urmatoare toti taranii s-au dus la investitor cu cate o broscuta, fiecare primind cate 10 Euro. Dupa un timp, investitorul le spune satenilor ca afacerea merge excelent, astfel incat va dubla suma platita pentru fiecare broscuta. Au urmat asadar achizitii la 20 Euro. Dupa cateva zile investitorul anunta ca este nevoit sa plece urgent in tara sa, dar la reintoarcere va cumpara broscutele cu 60 de Euro bucata. Asistentul investitorului, ramas in sat, le propune localnicilor sa cumpere de la el broscute, cu 35 de Euro bucata, urmand ca la revenirea sefului fiecare satean sa obtina un profit de 25 de Euro pentru fiecare broscuta. O astfel de afacere nu putea fi ratata de catre sateni, care s-au imprumutat de la banci pentru a putea cumpara broscutele inapoi cu 35 de euro bucata. Asistentul a luat banii si …. dus a fost, iar satenii au ramas cu imprumuturi scumpe la banci si fara sa detina nici un activ in plus fata de ceea ce aveau inaintea afacerii.

Autorul poate fi contactat pe email: alexandru.finaru@intercapital.ro , la tel 51.51.75, sau la sediul Intercapital Invest Bacau, Cladirea Albastra et. 6



Scris de Alexandru Finaru



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img