Indiferent din ce partid fac parte, parlamentarii nu mai contenesc in a veni cu propuneri in favoarea pensionarilor. Constienti ca acestia reprezinta o masa mare de manevra in campania electorala, numai in primele 4 luni din anul in curs alesii nostri au venit cu 13 propuneri de modificare a Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Cele mai multe initiative legislative sunt lipsite de realism si nu au nicio sansa de a trece de Senat ori Camera Deputatilor, daramite de Guvernul României. Unul dintre parlamentarii UNPR a propus reducerea vârstei de pensionare la 60 de ani a femeilor care au muncit in conditii grele, precum si majorarea cu 100 la suta a punctajului mediu anual pentru cei care au lucrat in subteran.
Ambele propuneri au fost respinse de catre Senat si au ajuns la Camera Deputatilor, unde, cu siguranta, vor avea aceeasi soarta. In ce-i priveste, parlamentarii PPDD se intrec in a veni cu idei si mai surprinzatoare.
Ei pledeaza, nici mai mult, nici mai putin, pentru reducerea vârstei de pensionare a mamelor, in virtutea faptului ca ele au nascut si au crescut unul sau mai multi copii. Astfel, parlamentari ai PPDD militeaza ca, pentru fiecare copil, mama sa primeasca 2 ani in plus la stagiul de cotizare la sistemul public de pensii. Aceasta ar insemna ca o mama care a nascut si crescut 5 copii sa beneficieze de un spor de 10 ani la vechimea in munca.
Aceasta este, evident, o masura populista, insa, si incorecta, si discriminatorie fata de restul contribuabililor la pensie. Pentru ca oricum concediul de crestere a copilului pâna la implinirea de catre acesta a vârstei de 2 ani (3 ani, cel cu handicap) de care beneficiaza o mama asigurata in sistemul public de pensii este considerat vechime in munca.
Deci, acest concediu constituie stagiu de cotizare la pensia publica. Acordarea in plus a 2 ani ar reprezenta o inechitate flagranta in raport de ceilalti contribuabili. Mai cu picioarele pe pamânt, PSD propune ca de o reducere a vârstei de pensionare sa beneficieze si cei care au lucrat in grupa I de munca intre 5 si 6 ani.
Acum, de aceasta facilitate se bucura, numai persoanele care au muncit cel putin 6 ani in grupa I. La rândul lor, parlamentari din PDL doresc stergerea datoriilor pe care le au pensionarii la Casa Nationala de Sanatate, daca debitul a fost acumulat din motive care nu le sunt imputabile acestora. In total, din ianuarie 2011, de când Legea 263/2010 a intrat in vigoare, si pâna acum, alesii au depus nu mai putin de 50 de propuneri de modificare a acesteia.